Bobo's Blog

Picky. Mini-pictorial

2010-08-29T02:04:00.001-07:00

Bobo si Picky

2010-08-21T23:21:00.000-07:00

My Bobo- The Artist :)

2010-07-31T00:38:00.001-07:00

Cultivăm sticle :P

2010-07-26T02:03:00.000-07:00

Bere, suc, apă minerală... Ce pui în pământ, creşte, nu? Iată că noi am îndrăznit să depăşim bariele ştiinţei şi am tot aşteptat să iasă sticluţe de 500 ml măcar... :))))/

Adevărat: sticlele acoperă răsadurile pe care porumbeii vecinului le vor în guşă. Inovaţia îi aparţine mamaii Rada :)))

Fără titlu

2010-07-17T23:52:00.000-07:00

(imagine preluată de pe flickr.com)

Transformă, Doamne, cruzimea în iubire! Cum poate exista atâta suferinţă în lume, de la durerea fizică a unui animal, până la cea a unui om care o şi conştientizează? Ce există în mintea unui copil în stare să chinuiască alte fiinţe? Cum îl poate încânta durerea pe care o provoacă altcuiva, când ştie cât de tare doare? Cât de limitaţi să fie părinţii unui asemenea copil? Cum se poate ca acest copil să nu se fi bucurat niciodată de drăgălăşenia unui animal?

În drum spre casă, ieri dimineaţa, în spatele blocului meu, descopăr o imagine de coşmar. Doi pui de căţel, cât palma mea de mari, unui negru şi altul maro, cred că pui de pekinez, zac zdrobiţi, lângă o cutie plină cu sânge. Mi se face rău, mă doare stomacul şi capul, dar nu pentru că mi-e scârbă de sânge, ci pentru că imaginea aceea era cumplită. Îmi imaginez imediat că au fost călcaţi de maşină care ar fi trecut peste cutia în care ei stăteau. Dar cutia era întreagă, doar rostogolită.

Întreb şoptit:

-Doamne, cine a făcut aşa ceva?

O doamnă aflată la etajul I, chiar deasupra mea, mă salută şi spune:

-Ieri, nişte copii, la vreo 9 ani aşa, i-au găsit aici, erau vii, erau aduşi de cineva în cutia aia. I-au luat şi i-au dat cu capul de pietre, le-au zdrobit capetele, apoi i-au pus sub roţile unei maşini. Am strigat la ei, dar nici nu mă auzeau.

-Dumnezeule!

-Da, şi tot copiii ăştia aduc pui de câine de nu ştiu de unde şi îi aruncă în clădirea asta, de la etaj, ca să îi vadă cum mor!

Ce aţi face voi dacă aţi vedea aşa ceva? Aţi putea să vă menţineţi calmul şi să le explicaţi copiilor că pe animale le doare ca şi pe ei? Le-aţi vorbi despre Dumnezeu şi despre Rai şi Iad? Despre Protecţia Animalelor şi ce le face dacă-i prinde.....? Sau i-aţi goni cu pietre, le-aţi trage palme şi v-aţi acoperi faţa cu ceva, să nu vă recunoască şi să vină cu săbiile peste familie?????

Ce aş face eu dacă aş vedea aşa ceva? Să ferească Dumnezeu să se întâmple asta, pentru că acei copii nu merită ceea ce le-aş face eu, ci părinţii lor. Şi părinţii părinţilor lor...

Cină romantică dis de dimineaţă

2010-07-07T00:56:00.001-07:00

S-ar putea ca fetei mele să-i placă în viitor, băieţii răi, pornind de la ideea că a preferat o cină romantică alături de un personaj negativ din Inuyasha. Eu am fost Naraku pe care ea, din cel mai rău demon, îl transformă într-un tip în stare să lase la o parte lupta pentru giuvaierul sacru în favoarea iubirii :P

-Vreau o cină romantică! îmi strigă, duminică dimineaţa pe la ora 09.00.

-Bine! spun, desfăcând palmele în semn că aştept sugestii.

-Aduc eu cănuţe şi tu suc...

-Nu suc, pentru că iar faci diaree( a fost un weekend cu asemenea probleme)!

-Bine, lapte?

-Doamne fereşte!

-Aduc eu şi apă!

Aduce cănuţele, farfurioarele şi câte o linguriţă, iar apa o toarnă cu grijă, mare grijă, dintr-o altă cană din plastic.

Eu mă aşez şi o privesc mândră.

-Ne mai trebuie şerveţele...

Fuge la baie şi rupe două bucăţi din hârtia igienică.

-Uite, ăsta e al tău şi ăsta al meu!

-Mulţumesc!

-Stai, mi-a venit o idee! strigă, şi n-apuc să întreb ce anume, pentru că o tuleşte la bucătărie şi vine cu faţa de masă.

Mă roagă să ridic tot, o aşează şi rămâne pe gânduri.

-Aduc cozonac!

-Nu cozonac! Ştii... burtica...

-Bine, covrigi!

O aştept cuminte pe fotoliu. Se întoarce cu o farfurioară plină cu covrigi.

Pentru că e timpul ca ea să se odihnească, o rog să se aşeze şi pun muzică.

-Nuuu, nu Michael Jackson, că nu se potriveşte, trebuie o melodie tristă! îmi strigă.

-Bineee...

Pun Michael Bolton şi râde încântată.

-Hai să bei! mă îmbie, luând încet cănuţa cu apă.

Ciocnim, ne urăm sănătate şi ea îmi spune fericită:

-Acum, Naraku spunea că e frumoasă! :)

Prezentator de stiri

2010-06-23T09:15:00.000-07:00

Nu-i chiar aşa de simplu să prezinţi ştirile, mai ales dacă nu le ai scrise, de alţii, în faţa ochilor. Dar am imaginaţie, una bogată, un pic cam macabră, dar bogată :D Nu ştiu dacă atunci când voi fi mare voi fi în massmedia, poate voi fi pictor, sau medic, poate afacerist sau politician, dar deocamdată visez să prezint ştirile la o televiziune locală...

My moments of... not-so beautifull :D

2010-06-22T09:03:00.000-07:00

Sună într-un fel în engleză şi, oameni buni, după baie, voi cum arătaţi? Ete na, arătaţi mai bine!

Fotomodel

2010-06-17T12:19:00.000-07:00

Şi DA, azi am lătrat pentru prima oară!!!! Spre deliciul mamei. O aştept pe Bobo să ne jucăm până adormim amândoi, şi o s-o latru cu drag ca să râdă până sughite. Auzi, mami lui Bobo, ce zici, facem amândoi... Picky's Blog? :P

Băiat mare :)

2010-06-08T10:51:00.000-07:00

Păi da, sunt băiat mare, pentru că azi am învăţat să mârâi. Ghiciţi cine m-a învăţat? Mama lui Bobo!!!! A mârâit la mine şi-am replicat. Uf, cam greu, parcă aş fi un mixer stricat, dar, Doamne, o să exersez! Ce? Ce? Dacă latru? Neeeaaah... Ce? Ce? Dacă tanti asta care mârâie la mine şi latră? O, da, şi nu prea ştie limba. O privesc cu milă şi promit c-o s-o învăţ eu cum să latre. Curând, când o să fiu băiat şi mai mare!

Mami, eşti...

2010-06-05T23:20:00.000-07:00

-Mami, tu eşti pretenţioasă?

O privesc atent şi nu reuşesc să îmi dau seama ce-ar fi putut-o determina pe ea să creadă că aş fi pretenţioasă. Este, trebuie să recunosc, o întrebare bună şi aşa, încuiată cum mă simt, îmi duc mâna la bărbie şi spun:

-Păi, nu ştiu, nu cred, de ce aş fi pretenţioasă?

Ea scutură capul, stă pe gânduri şi îmi face semn că a greşit.

-Ăăăă, nuuuu, cum se zice atunci când crezi în noroc şi ghinion?

He he he. Încep să râd.

-Superstiţioasă?

Ea e fericită.

-Da, da. Mami, tu eşti superstiţioasă?

-Nu, mama, nu sunt.

Îşi pune o mână în şold şi mă priveşte superioară.

-Atunci, de ce ai zis că dacă sparg oglinda o să am 7 ani de ghinion?

Picky şi tati :)

2010-06-01T12:11:00.000-07:00

LA MULŢI ANI TUTUROR COPIILOR DIN LUME! DIN PARTEA LUI BOBO ŞI LUI PICKY, DOI PUIUŢI DRĂGUŢI :)

Picky o "iubeşte" pe Broschisz

2010-06-01T11:56:00.000-07:00

Şi ce dacă sunt foarte mic? Iubesc să o zmotocesc pe Broschisz. :D

Bun venit, Picky!

2010-05-29T23:51:00.000-07:00

Picky are circa 6 săptămâni. E o splendoare de pekinez corcit cu Dumnezeu ştie ce, ceea ce-l face metis, nu? :)
Ieri, m-am dus s-o iau pe Bobo de la mamaie. Am salutat o vecină despre care ştiam că are căţeluşă. Am întrebat-o dacă mai are căţei, nici nu mă gândeam că aveam aşa noroc. Trebuia să mergem în oraş. N-am spus nimănui nimic, am îmbrăcat fata şi ne-am oprit la vecină. Picky a fost dus acasă în braţe, cu taxi :D, oarecum pe furiş.
Doarme mai tot timpul, îi place lăpticul mult. Azi-noapte am avut... noapte albă, pentru că din când în când, cam la vreo 2 ore, scâncea. Dar doar ca să-l mângâi. I-am aşezat cuibuşorul lângă mine şi am dormit mai tot timpul(cât am avut noroc), cu o mână peste el.
Îl duc pe balcon pentru pipi, stă acolo şi face când se întoarce în casă :))) Asta nu e bine, dar e atât de mic, încât mi-e şi teamă să-l cert. Avem de lucru!
Nu ştiu cum vom face de mâine încolo, dar Picky trebuie să rămână la noi.
Curând, o să postăm şi o filmare cu el când se joacă. În cele 10-15 minute cât stă treaz.
Sincer, uitasem cât de mult doarme un câine atât de mic.

Căutăm căţel!

2010-05-23T01:18:00.000-07:00

Da, e adevărat!!! Repet, este adevărat!

Căutăm căţel! Un căţel pe care să-l îngrijim cum se cuvine(mami şi tati ştiu cum să o facă, au avut mereu, şi mă vor învăţa şi pe mine), un căţel pe care să-l iubim aşa cum numai noi ştim. Căutăm un căţel care să ne însenineze zilele şi să ne aducă linişte nopţile cu respiraţia lui blândă. Căutăm un căţel care să mă înveţe pe mine să fiu tot mai responsabilă, căutăm un căţel care să se joace cu mine până obosim amândoi. Căutăm un căţel cu care să se joace şi mami şi tati, şi presimt că o să ne certăm. Dar o să învăţăm să-l împărţim.
Căutăm un căţel: tati vrea rasă mare, mami nu e de acord, mami vrea cocker sau peckinez, eu vreau puddel :D Mami ar vrea şi toţi cânii fără stăpân din cartier, dar tati se face că n-o aude. Eu vreau, dacă puddel nu găsim, un "chiuaua", tati vrea mops. Mami mai vrea şi câine lup, dar l-am chinui în apartament. Poate că o vom regăsi pe căţeluşa din filmarea mai veche. Dar dacă nu..., şi pentru că mami e la butoane, uite, vrem un căţel care să arate cam aşa :D

Hop şi-al doilea dinţişor!

2010-05-22T03:36:00.000-07:00

Îmi cam scapă limbuţa printre dinţi, dar am înţeles că sunt simpatică.

Cel de-al doilea dinţişor a căzut... nu, a zburat! Eram la mamaie şi m-am supărat pe ea, în timp ce mă schimbam, aşa că am muşcat din maieu. A durut un pic, dar am râs în hohote când am văzut dinţişorul prin aer... Verific zilnic dacă au început să crească ceilalţi, iar mami mi-i verifică zilnic pe cei care au rămas.

Uf, aproape că e distractiv tot ce mi se întâmplă!

Vă doresc tuturor un weekend frumos!

3 pentru zâmbete

2010-05-16T05:06:00.000-07:00

Aceste momente amuzante au făcut un om trist să râdă. Am fost rugată să le scriu, ca să se întoarcă adesea la ele. Cu tot dragul, iată-le:

1. Mergeam cu Bobo spre serviciul meu. Aproape de Centrul de Afaceri, mă apucă de mână şi strigă:

-Mami, mami, mami, uite!!!

-Ce?

-Uite acolo!!!

Nu vedeam decât o clădire.

-Unde, mama?

-Uite acolo, pe zid, se învârte ceva!

Era ventilatorul unui aparat de aer condiţionat.

-Ah, zic. Da, am văzut. E un ventilator.

Bobo stă câteva secunde pe gânduri, mă trage de mână şi spune, ca după o revelaţie:

-Ahaaaa, de aia e vânt în oraşul nostru!

:))))

2. Găteam o supică. Am scos pulpiţa din apa clocotind şi am aşezat-o pe masă. Bobo intră în bucătărie, se repede la masă şi strigă, arătând spre cărniţă:

-Aaaaa, la noi până şi mâncarea fumeazăăăăă????

:)))

3. Despre iubire.

Eram la o terasă în Port. O întreb.

-Mami, ce înseamnă să fii îndrăgostit?

Se fâstâceşte(pe bune!).

-Zi, mami, ce înseamnă să fii îndrăgostit?

-Înseamnă să iubeşti!

-Bine, bine, zic. Dar cum eşti când eşti îndrăgostit?

Eu vreau să-mi descrie starea, efectiv.

-Eşti ca atunci când iubeşti.

-Of, da, mama, dar ce simţi?

Ea din ce în ce mai tare.

-Simţi că iubeşti!

Aaaa.

-Bine, dar cum se manifestă starea asta de iubire?

-Se manifestă din... inimă!

Bucuroasă că am scos şi altceva de la ea, o întreb.

-Dar, îţi tremură picioarele?

Ea:

-Da!

-Tati mă mai iubeşte?

Ea se uită pe sub masă la picioarele lui şi apoi la mine. Începe să râdă amuzată:

-Lui tati îi tremură doar un picior!!!!

E clar. Sunt iubită pe jumătate? :D

Un, doi, trei şi... ce zâmbet minunat!

2010-05-12T01:55:00.000-07:00

Încă de la primele ore ale dimineţii, Andreea insista când pe lângă mine, când pe lângă tati: vă rooog, scoateţi-mi-l!!!

Încercam, se răzgândea. Au, dacă mă doare? Mai bine nu... Revenea. Ba da, vreau să mi-l scoateţi!
N-am reuşit cu mâna, Andrei a luat o aţă. A fost nevoie de vreo 5 încercări şi până la urmă... ţup :D
I-a curs sânge, a început să plângă, apoi a râs, apoi iar a plâns. Apoi, am pus dinţişorul într-un păhărel, l-am aşezat la geam şi n-au trecut două ore, iar Zâna a şi venit şi l-a luat. Acum aşteptăm cadoul.
Marea problemă a Andreei era că va fi urâtă, aşa ştirbă, dar spuneţi voi, nu-i aşa că e minunată?

P.S. : Îi mai dau câteva zile şi celui de-al doilea. Am o fată extrem de curajoasă.

Surpriză!

2010-05-10T12:30:00.000-07:00

-Mami, mă doare un dinţişor!

-Cum aşa?

-Uite, am apăsat cu dinţişorul de sus pe cel de jos...

Mă reped la guriţa ei şi văd o dâră de sânge. Mă străduiesc să tac, dacă aude de sânge, chiar dacă nu doare, e de rău.

O întreb:

-Andreea, cum te-ai lovit?

-Nu m-am lovit! Am apăsat.

-Te doare tare?

-Nu, nu mă mai doare deloc!

O rog să mă lase să verific dinţişorul. Doamne, se mişca!!!

Reiau, speriată, dar fără să-i arăt:

-Te doare când fac aşa?

-Nu, deloc!

Cum să-i zic? Dacă începe să plângă? Ce s-o fi întâmplat... Dacă ar fi căzut în gură, aş fi ştiut. Şi eu şi jumătate din Giurgiu.

Hotărăsc.

-Mami, ţi se mişcă dinţişorul. Acum, trebuie să vorbim cu zâna să aducă ceva frumos în schimb...

Ce emoţii!!!

Ea face ochii mari şi mă aştept să izbucnească în plâns.

-DAAAAA? Chiar mi se mişcă???

Era fericită! Pe mine mă durea stomacul.

Am dat năvală pe Internet. La ce vârstă cad dinţii de lapte. Am găsit că, în mod normal, se întâmplă între 6-7 ani. Aşa ştiam şi eu. Ea are 5 ani şi 2 luni. Am găsit că se poate întâmpla şi la vârsta aceasta. Primii: cei doi dinţişori de jos.

Acum, înainte să adoarmă, am văzut că umbla la dinţişor. Mi-a zis că parcă n-ar mai fi la locul lui. Când am pus mâna, am simţit că se mişcă şi cel de-al doilea. Bineînţeles că i-am verificat pe toţi, apoi. Ceilalţi sunt în regulă. Uf, dragii noştri, ce trăiri!

Leapşă de... plăcere :)

2010-05-09T12:55:00.000-07:00

About Eva m-a onorat cu o leapşă pe care, chiar dacă am luat-o cu întârziere, o primesc cu mare plăcere.

Ce-mi place în... 10 puncte, am înţeles. Sau zece lucruri care-mi plac, cred :D

1. Să o iau pe Bobo în braţe, în timp ce ea doarme, şi e moale şi răspunde, visând, şi eu te iubesc.

2. Să stau noaptea pe malul mării şi să dau note valurilor care se joacă la picioarele mele.

3. Să mă duc cât mai adânc în pădure, să-mi golesc fiinţa de orice altceva şi să mă concentrez doar asupra mirosului de iarbă, frunze, flori, scoarţa copacului. Să aştept căprioarele şi să imit păsările.

4. Să ies la ţigară, ca şi cum m-aş premia aşa pentru fiecare lucru realizat.

5. Să mănânc cremă de ciocolată pe pâine în timp ce mă uit la filme de groază.

6. Îmi place atât de mult zona Bran-Moeciu, încât dacă aş avea ocazia, acolo m-aş muta, nu altundeva. Dar nu în localitate, ci pe pământul aflat la poalele unuia dintre masivii a căror imagine îmi aduce aminte că trăiesc.

7. Să mă joc cu câinii.

8. Să merg mult cu maşina şi când ajung la culcare, când închid ochii, să se deruleze în minte, rapid, secvenţe din călătorie.

9. Să visez cu ochii deschişi, să fac scenarii, să fiu invincibilă, doar aşa pot.

10. Îmi mai plac poeziile, romanele de dragoste, să număr stele, carnea pe grătar, berea rece, desenele animate, mângâierile şi Queen.

Leapşa merge la My Self, Cosmin şi Stranger

O să vă placă :D

Very funny pictures!! :))))

2010-05-03T05:36:00.001-07:00

Sunt la cerere, şi le-a făcut singură şi m-a implorat să vi le arăt. :)))) Am râs cu lacrimi, am sughiţat şi am tuşit. Tuşeşte oricum... de vineri. Amigdalită acută e diagnosticul. Eu aş fi zis laringită, dar mă rog... cert e că ingheţata şi urletele şi-au făcut treaba. Dacă am ratat 1 Mai? N-aş zice, l-am petrecut în pat, alintându-ne, iubindu-ne şi făcându-ne bine.

Padurea Minunata

2010-04-19T00:03:00.000-07:00

Duminica, Balanoaia, o minunatie de loc.

Povestea unei Iubiri la prima vedere

2010-04-11T08:28:00.000-07:00

Am găsit-o în Parcul Alei. De fapt, a venit la noi, alergând şi pusă pe joacă. Am crezut că e a cuiva. Ne-am tot uitat în jurul nostru. Nu a venit nimeni după ea, aproape o jumătate de oră cât a stat cu noi. Părea de rasă, ce-i drept destul de murdară, dar frumoasă. Cred că era de pe la una din curţile din apropiere. Niciodată, niciun câine nu s-a jucat în felul acesta cu Bobo. S-au îndrăgostit la prima vedere. O să vedeţi în filmare că au mai fost copii care asistau la spectacol, dar Andreea era preferata ei. Ne-am gândit, ştiu asta, deşi în primele minute n-a spus niciunul nimic, că ar putea fi a noastră. E cel mai jucăuş câine pe care l-am cunoscut eu până acum, şi am avut câţiva şi m-am jucat cu mulţi. Am simţit că dacă mai prelungim momentul, o să fie mai greu să plecăm şi să o lăsăm acolo. Am spus să plecăm. Am profitat de clipa când căţeluşa s-a depărtat. Eu am zis la un moment dat, că dacă vine după noi, o luăm acasă. Speram să nu vină... Andreea a plâns tot drumul până la maşină. La un moment dat, căţeluşa ne-a zărit şi a venit în fugă după noi. Eu aveam inima strânsă, strânsă de tot şi mă tot uitam la Andrei. Căţeluşa ne-a însoţit până la maşină şi ajunşi acolo, s-a uitat la mine aşa cum niciun câine n-a făcut-o vreodată. Se uita la mine, în ochii mei şi în interiorul maşinii, se uita la Andreea, la mine, apoi la maşină. Nu ştiu ce a lipsit să zicem hai sus. Nu ştiu. În maşină, Andrei a spart lacrimile, şi pe ale lui Bobo şi pe ale mele. Am plâns pe înfudate şi nu mă deranja plânsul în hohote al Andreei, pentru că îl completa pe al meu. Dacă vreun alt copil ar fi plâns după ea, dacă... Cine ar avea grijă de ea cât am fi plecaţi? Nu ne permitem să o închidem într-un apartament, iar la casă nu e dorită. Andreea trebuie să fie suficient de mare cât să o poată îngriji. Eu n-am mai zis nimic, i-am lăsat pe ei doi să se certe. Acasă, am sperat, până în clipa asta am tot sperat, că Andrei va zice să mergem să o căutăm. Însă... într-adevăr, dacă un alt copil ar plânge după ea... Deşi, părea a nimănui. Părea în căutarea unei familii. Şi toată joaca aceea a ei cu noi, ar fi fost o dovadă din partea ei că merită. A fost iubire la prima vedere. Şi va rămâne aşa.

Primavara vreau la casa!

2010-04-09T12:48:00.000-07:00

E atât de bine! E primăvară şi văd gărgăriţe şi fluturi. Şi îi spun mămicii mele tot. Şi că l-am tras pe Chichi-Richi de mustăţi şi că am alergat-o pe Zighi-căţeluşa, şi că am mai şi pupat-o pe năsuc. Alerg. Sunt liberă, respir, am şi slăbit un kilogram într-o săptămână. Am flori şi fac grădina mea. Am rămurele şi le găsesc rostul între jucăriile mele. Îmi fac cuiburi peste tot şi duc acolo tot ce am eu mai de preţ dintre lucruşoarele mele. E primăvară şi las soarele să-mi mângăie părul şi obrajii care deja sunt roşii de atâta dragoste. E primăvară şi descopăr lumea asta prin fiecare simţ al meu, cu fiecare privire, şi zgomot şi cu palmele şi cu picioarele(goale, pe pământul rece). E primăvară şi eu sunt copil şi îi spun toate astea mamei mele care îmi zice: mulţumesc, cu tine învăţ şi eu să văd lumea asta aşa cum este ea! De vis! Eu îi zic cu plăcere şi îmbrăţişarea noastră e primăvara!

De Paste!

2010-04-04T10:16:00.000-07:00

A fost un Paste Fericit! Sarbatoarea continua, ceea ce va dorim si voua!

P.S. Primele patru poze sunt facute de Bobo :)

Doamne!

2010-04-02T22:56:00.001-07:00

Iartă-ne ! Pentru...

... toate secundele în care am uitat să-Ţi mulţumim pentru că încă suntem, respirăm, ne îmbrăţişăm, râdem, gândim, iubim!

... toate minutele în care ni se pare că le facem singuri!

... toate orele în care suntem încărcaţi cu egoism, orgoliu, vanitate şi derivatele- pe care omenirea nu vrea să le vindece!

... toate zilele în care închidem porţile către Tine pentru că ni se pare că doar aşa avem timp de noi!

... toate săptămânile în care lăsăm clipele să treacă pe lângă noi!

... toate lunile în care călcăm în picioare aripile ce ne sunt date pentru zbor!

... toţi anii pe care îi ucidem!

Iartă-ne, Doamne, pentru toate dezamăgirile noastre de-alungul vieţii Tale!

Am toate şansele să devin vegetarian

2010-03-29T10:20:00.001-07:00

Ea e la chiuvetă, îşi spală cu bucurie farfurioara.
-Mami, de ce mănâncă oamenii fiinţe nevinovate?
Îmi trec prin minte, rapid, chipurile tuturor păsărilor şi animalelor pe care le-am gătit. Zic, mai mult pentru mine:
-Andreea, aşa a lăsat Dumnezeu...
Nu-mi place cum sună, n-are nicio legătură cu Dumnezeu. Aşa că reiau:
-Andreea, ai văzut, şi leii mănâncă gazele... Nu pot trăi fără ele. Au nevoie de carne ca să supravieţuască. Dacă ar mânca iarbă, ar muri...
Bobo se întoarce spre mine.
-Eu nu! Eu nu vreau carne, nu aşa ca tine... Eu nu vreau să mănânc fiinţe nevinovate...
Mă pleznesc peste frunte şi îi zic:
-E alegerea ta, mami! O să-ţi găseşti substanţele necesare şi în alte produse.

Mă gândesc serios la problema asta. Astă seară mi-am făcut o salată :)

Picături de Florii

2010-03-28T08:11:00.000-07:00

Ddacă tot a plouat, ne-am jucat toată ziua, împreună, doar noi două, în casă. Am găsit, în joacă, poze mai vechi. Una ne-a făcut dor. Dor de joacă într-o zi de primăvară. Pe cea mai frumoasă poieniţă din lume.

Florile au nevoie de apă. Aşa că Dumnezeu le-a dat astăzi, ploaie, de ziua lor :) Le spunem şi noi La Mulţi Ani! Florile noastre să înflorească şi frumuseţea lor să rămână pentru totdeauna!

Iepuraş drăgălaş

2010-03-17T09:24:00.000-07:00

Radiografia lui Cătălin

2010-03-14T11:32:00.000-07:00

Am găsit acest text pe blogul lui Sictireli. Merită promovat şi iată-l!
Este vorba despre un comment la un articol publicat pe site-ul Antena 3, comment semnat de Cătălin.
Mă bucur doar pentru un singur lucru, că Bobo e prea mică să fie afectată de tot ceea ce ni se întâmplă. Dar mi-e ciudă că nu ştiu, ca cetăţean al României, ce pot să fac ACUM pentru ca ea nici să nu fie vreodată afectată.

“România este o ţară de poveste. O ţară în care nimic nu este ceea ce pare a fi. Credeti-ne, pe cuvânt La noi, în România: – Salariile cresc, scăzând – Pensiile sunt tot mai mari, fiind reduse. Medicamentele – gratuite trebuie cumpărate.

La robinet, apa caldă curge rece, iar apa potabilă nu e bună de băut. Trăim în frig plătind tot mai multă căldură. Plătim asistenţa medicală gratuită.

Avem un preşedinte care spune mereu adevărul dar fiecare promisiune a lui se dovedeşte a fi o minciună. Culmea, la fel se întâmplă şi cu primul ministru! Premierul ştie totdeauna ce vrea ?românul”, fără să-l întrebe niciodată.

Banii ţării sunt tot mai putini şi avem tot mai multi miliardari. Poporul primeşte tot mai mult iar numărul săracilor sporeşte în fiecare zi. Cel mai performant guvern ales de parlament este acela care tocmai fusese destituit pentru incompetenţă. Fiecare ministru jură azi, cu mâna pe biblie, că doreşte binele poporului şi de a doua zi porneşte un program menit să-l distrugă.

Salariile profesorilor au crescut cu 50%, prin reducerea cu 15%. Într-un singur an au fost create 200 000 locuri de muncă şi ca urmare numărul şomerilor a crescut cu 300 000.

Este garantată libertatea de exprimare a cetăţeanului datorită efortului serviciilor speciale de a le asculta, în fiecare clipă, telefonul. Libertatea presei este sfântă, de aceea ajung în stare de faliment tot mai multe ziare antiguvernamentale.

S-a redus cu peste 60% numărul taxelor şi impozitelor, dar plătim cu 20% mai mult taxe şi impozite. S-au desfiinţat peste 100 agenţii gubernamentales, prin creşterea numărului angajaţilor în plată al acestora cu circa 10%. Cabinetul premierului a fost micşorat, desfiinţat chiar, prin angajarea în plus la câtorva zeci de consilieri personali ai primului-ministru.

Constituţia este respectată de guvernanţi prin încălcarea fiecărui paragraf al ei, sub îndrumarea atentă a primului ministru care este doctor în drept constituţional. Din nou, culmea, la fel procedează şi preşedintele!

Legile cele mai bune în România sunt cele care nemulţumesc pe toată lumea. Avem şi o instituţie denumită Direcţia Naţională Anticorupţie care a obţinut rezultate.”

Nu suntem singuri! Urmează poze ŞOCANTE!

2010-03-12T10:00:00.000-08:00

Tremuram. Nu îmi amintesc cum am avut puterea să apuc aparatul foto, să fac încadratura, să îi zic misterioasei umbre: stai măăăăi, nemişcatăăăă!!!

Umbra a amuţit. Am transpirat abundent . Încă o dată. Shooting cu o umbră, reuşit.

Înainte să plece să se joace cu cangurul, umbra mi-a spus: hahahaha, ce gât subţireeee am :))))) Parcă aş fi un schelet!

Te iubesc, omule de zăpada!

2010-03-11T09:04:00.000-08:00

Aş vrea să nu te topeşti, merit să nu te topeşti pentru că am muncit atât să te am! Chiar dacă eşti rece, brrrr, prea rece, mai bine rece decât deloc!

O să vin şi mâine să te văd, parcă meteorologii au spus că şi mâine va fi frig!

E ziua mea II

2010-03-10T12:33:00.001-08:00

Mami a stat acasă de ziua mea, aşa mi-a promis. Promis şi făcut.
Ne-am jucat toată ziua! De-a v-aţi ascunselea, de-a pokemonii, de-a bakuganii, am dansat dance, blues, am cântat rock, ne-am jucat chiar şi de-a Michael Jackson care urmărea o fată în The way you make me feel.
Seara, am avut invitaţi. Am făcut o petrecere. S-au jucat toţi cu mine, pe rând, mai mult băieţii, că pe ei i-am ales. Gata, am cinci ani, Freud n-a aberat.
Am avut surpriza vieţii mele când a apărut un tort.

Am râs, au început să se bată toţi cu frişcă, toţi cu frişcă şi cu mine.

L-am provocat pe tati. L-am murdărit pe nas. El nu prea are limite, dar doamne, am râs până la sughiţ, până am zis, gata, fac pe mineeee!!! M-am spălat. M-am schimbat. Le-am spus deja că vreau să fie şi mâine ziua mea. Mi-au spus că e ziua mea în fiecare zi. Ştiu doar că n-o să-mi aducă şi cadouri zilnic. Dar dacă mi-ar spune La Mulţi Ani, ar fi suficient :)

Am cinci ani!

Wow, la zece mă mărit, le-am mărturisit-o astă seară.

E ziua mea!!!!

2010-03-10T05:59:00.001-08:00

Prima parte: Omidutza vesela!

La mai mare! :)

2010-03-08T00:07:00.000-08:00

Sâmbătă, mami m-a pus la treabă. Am şters pe jos în dormitor şi bucătărie, am şters praful în dormitor.

În aceeaşi zi, am lăsat-o pe mami să meargă la magazin, am aşteptat-o cuminte acasă. A fost pentru prima dată când m-a lăsat singură. Sigur, nu prea mult, n-am apucat să mă bucur, cred că a alergat dus şi întors.

Mi-a adus în dar o broscuţă( broscuţă ţestoasă chiar nu aveam) şi când a venit prietena ei pe la noi, mi-au ondulat părul :)

A fost de asemenea pentru prima dată când am stat cu fetele mari aproape tot timpul, n-au vorbit despre băieţi, le-am spus eu de câţi îmi place(sunt vreo 20, dar doar din desene), am mâncat eclere şi am chicotit, jucându-ne toate trei cu păpuşile.

Sunt mare, prieteni, poimâine voi împlini cinci ani!

Bobo, patru dintisori :)

2010-03-05T15:34:00.000-08:00

DE CITIT!!!

2010-02-28T11:13:00.000-08:00

S-ar putea să fie un blog, unul maaaare, sau mai multe, ori o revistă on-line. S-ar putea să fie o leapşă generală şi permanentă.
Cert e că bloggerii giurgiuveni s-au descoperit.
Cosmin a lansat o provocare, o idee legată de... " front comun", a pasat-o la Traian ca să fie ameţitoare.
Vor fi reguli, am înţeles, va fi şi cel puţin o întâlnire deloc virtuală, iar până în prezent, au răspuns apelului pe blogul lui Traian şi pe cel al lui Cosmin, Sictireli, Nicoleta, Pepi Mustăţeanu... şi poate şi alţii, dar n-am apucat să citesc( durează ceva să dai linkurile astea )
Aşteptăm Ionel Muscalu, Eva , Oana şi pe toţi giurgiuvenii, bloggeri, cititori, negiurgiuveni :D dar cu blog ori doar cititori.

Vlad- rezultate sondaj

2010-02-26T03:16:00.000-08:00

Castigatorul sondajului nostru esteeeeeeeee Vlad Tepes :)

Imagine preluata de pe

http://images1.fanpop.com

Acru! Bobo :)

2010-02-25T12:36:00.000-08:00

Nu stiu, zau, nu stiu de ce naiba continua sa manance :D

Imagini giurgiuvene- leapsa luata de la Eva

2010-02-25T11:24:00.000-08:00

Nu e niciun trucaj. E tanti care vrea sa vopsească gaura covrigului, în plin viscol :) Monument amplasat la intrarea în oraş... dinspre Bucureşti.

Poliţistul ăsta nota pagubele furtunii de astă vară(aia care a venit cu grindina ce a ciuruit clădirile). Deci, nota: pancarta fier orange căzut, creangă lemn picat peste chioşc, acoperiş făcut muci(ăştia la vară mai deschid!), chioşc de ziare luat cu totul de vânt şi dus mai pe centru stânga, poliţist în uniformă la datorie. Ce pagubă!

Câinii... doar câinii mai merg cu vaporaşu la Giurgiu. O fi ACEL vapor?! Acelaşi vapor?

Câinii... doar câinii mai cred faza cu recalcularea dobânzii, în caz că rămâi fără serviciu. Ce călduţ şi bine e încă pe la bănci... of of

Asta e mişto de tot! Era pusă bine, pe un teren, acoperit cu nea pură-puruţă, la momentul respectiv, undeva pe drumul spre Gogoşari. S-a răzbunat primarul care vroia să tragă o autostradă pe mijloc, sau vecinul care s-a săturat de vacile care-i ronţăie pepenii?

Dau mai departe leapşa Nicoletei :)

P.S. Pozele aparţin lui Andrei.

Ursuleţul jeleu, hit pentru Bobo :)

2010-02-19T12:19:00.000-08:00

Urechiuşa muşcată face furori. Scuzaţi funduleţ de jeleu :D

Geloasă (şi) pe Bobo mai mică

2010-02-17T08:07:00.000-08:00

Un botez. Copil la apă şi ne-am amintit. A căutat Andrei în discuri şi a găsit botezul Andreei.

S-a uitat Bobo la faza cu popa şi apa şi a întors capul.

Am zis ca un alt filmuşor ar fi mai amuzant. Nu ştiu de ce mi-am imaginat că e destul de mare încât să îi facă plăcere să vadă cum arăta mai mică.

Am găsit o altă filmare de cand avea vreo 8 luni, era în premergător, noi îi pusesem o păturica pe ea şi glumeam zicând că e papa de la Roma cu ţoca-ţoc(aşa-i spuneam suzetei).

Prima dată(revenind în prezent) a început să plângă pe motiv că ne-am bătut joc de ea cu păturica aia, apoi că suzeta e roz şi nu galbenă cum spusesm eu şi mai apoi, către mine: UAAAAA, TU NU TE MAI JOCI AŞA CU MINEEEEEEE!

Am înghiţit în sec şi am luat-o în braţe. Iubita mea, acum ne jucăm altfel, mai frumos.

Ea: -ueeeeeee, nu îmi mai vorbeşti aşa( pe atunci mă prosteam cu ţine e micuţa iepurashă, chestii d-astea).

Eu îmi şterg fruntea şi îi spun că şi acum o alint.

N-a avut efect. A cerut să oprim filmarea şi mi-a zis: TU NU MĂ MAI IUBEŞTI CUM MĂ IUBEAI CÂND ERAM MICĂĂĂĂ, ueeee.

N-am lăsat-o aşa, normal, dar ceea ce a urmat să-i spun este ceea ce ştiţi deja.

Văzusem eu că la fiecare bebeluş pe care i-l arătăm zice: e urât, ce urât e...

Deci, se pare că nu e pregătită să nu fie geloasă pe ea însăşi... mai mică :)

Mami, vreau să te ajut!

2010-02-15T12:39:00.000-08:00

Mami, vreau să te ajut!

Ştiu deja foarte bine ce înseamnă asta. Înseamnă că vrea să se joace. Să se joace în timp ce şterge pe jos cu mătura( da, o târăşte prin toată casa), în timp ce spală o hăinuţă în chiveta de la baie(iar lacul creşte şi creşte), în timp ce şterge pe jos pe bune(cu cârpa de bucătărie :D) vrea să se joace.

Mă cam trec fiorii când trebuie să fac curăţenie. Ştiu că va spune, mami, vreau să te ajut! O las să "mă ajute" până când ceva cade, face pleosc-zdrong-pleoşc, transpir instantaneu şi aş vrea să înţeleagă cât de mult m-ar ajuta dacă m-ar lăsa în pace.

Îi spun, Andreea, doamne cât de mult m-ai ajuta dacă te-ai juca cu cangurul.

Andreea zice: NUUUUU, VREAU SĂ TE AJUT!

Câteodată, aproape că îl implor pe Andrei s-o scoată la plimbare, când trebuie să fac treabă serioasă.

Doar azi, am chemat-o eu de la desene, să mă ajute. A fost pentru prima dată când a răsunat în întreaga casă: Mami, vreau să mă ajuţi!

S-a bucurat nespus.

Eu prăjeam peşte şi am rugat-o să cureţe usturoi :)))

A zis: nu-i aşa că eşti mândră de mine? Nu-i aşa că nu puteai să şi prăjeşti peşte şi să cureţi usturoi?

Aşa-i, am spus, sunt mândră de tine şi mă bucur că am aşa un ajutor!!!

Hehe, a curăţat vreo doi căţei de usturoi, a zis, nu mai pot şi a tulit-o la desene. Nu m-a mai băgat în seamă până când n-am terminat. Nici n-a mai dat pe la bucătărie de atunci :)))

Nu ştiu dacă faza fazelor ţine de usturoi :P, dar cred că toată şmecheria asta a fost folosită şi pe mine când eram mică :D Faza cu: ajută-mă spus înainte de n-am nevoie de ajutor!

Vă amintiţi?

2010-02-11T09:11:00.000-08:00

MARIA MIRABELA

Mărturisesc ca nu-mi mai aminteam nimic din filmul ăsta. Parcă, aşa, ca într-un vis, numele îmi spunea ceva.

Credeam că e vorba despre o singură fetiţă.

Am găsit o variantă pe google video, se vede prost, dar n-a contat. L-am urmărit cu sufletul la gură. Şi, ştiţi ce? Andreea a fost mai încântată de filmul ăsta din 1981, decât de multe alte desene moderne.

De aseară, sunt şi Oachi, Scăpărici şi Omidee... :)

Cod portocaliu de distractie

2010-02-09T11:30:00.001-08:00

Nu mă deranjează că nu se poate circula cu maşina. Nu mă deranjează că sunt încă sute de tiruri care aşteapă să tranziteze vama. Nu mă deranjează că încă simţim în Giurgiu efectele codului portocaliu de ninsoare şi viscol. Nu mă deranjează nimic. Sunt copil fericit şi plâng dacă îmi spuneţi că zăpada asta se va topi.

O să am timp să mă vaiet că nu pot să-mi scot maşina din parcare, ori că tirurile îmi pun piedică în drumul spre serviciu, ori că abia ajung la treabă din cauza zăpezii care îmi ajunge la genunchi pe ici pe colo.

Acum emit o avertizare cod portocaliu de distracţie.

Vă invit să vă jucaţi cu mine!

Noi în ce-om... evolua?

2010-02-06T04:00:00.000-08:00

Spinosaurus, dormind.

Şapte caloripus... (invenţie straşnică)

Microraptor
fratele lui T-Rex
Diplodocus

E o emisiune foarte deşteaptă pe National Geografic. Made especially for Bobo, zic.
Evoluţii este denumită, iar azi văzurăm cum microraptor a ajuns în jde mii de milioane de ani un curcan :D. Teoretic, of course.
Emisiunea a declanşat... actul de creaţie la Andreea şi l-a desenat pe diplodocus. Ăsta, teoretic nu ar fi evoluat în pasăre, doar că e mai uşor de desenat.
M-a întrebat Bobo: " dacă mai exista Tyranosaurus Rex... ce era? "
Era doar el. Noi nu. Mi-am imaginat. Aşa am şi răspuns, iar Bo mi-a mărturisit că Diplodocus ar fi putut exista încă pentru că era ierbivor.
Într-un târziu, l-a desenat şi pe microraptor.
Iată, mai sus! Foarte sus :)

Şi cum zice titlul postului, ce şanse sunt ca, după tutun, e-uri, gheaţă pe trotuar, 2012, să ajungem să evoluăm? Şi în ce?

Premiu de la Eva

2010-02-04T06:51:00.000-08:00

Am primit Premiul de S.S. de la About Eva
Multumim frumos!
premiul are reguli *updated message*

1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie sa dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali.

2. Fiecare S.S. trebuie sa isi creeze o legatura pe net la blogul (si autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul.

3. Fiecare S.S. trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post, care explica ce este cu premiul.

4. Fiecare S.S. care a castigat premiul este rugat sa viziteze acest post si sa isi adauge numele la Mr.Linky List, astfel incat sa existe o evidenta a fiecarui ins premiat. (cine reuseste aici sa-mi dea un semn )

5. Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.

Premiem si noi pe Sictireli

Am inteles ca se posteaza si regulile. :) Conformat.

Si inca trei prieteni :)

Columna

Metaxa

Alexandra

Cine sapa groapa altuia...

2010-02-02T11:15:00.000-08:00

De fapt e: cine trage ramura altuia :)))

Fantomele din Alei

2010-02-02T11:05:00.000-08:00

E foarte frumos în Alei, iarna. Nu l-am mai văzut demult aşa. Nu, nu de iarna trecută, de mai demult. De fapt, eu nici nu îmi amintesc să-l fi văzut acoperit de zăpadă, dar Andrei a replicat: E, na! Cum să nu... Aşa o fi.

Andreea m-a pus să citesc toate numele soldaţilor, statuilor. Colonel, sublocotenent, maior... Să îmi fie cu iertare, dar am râs observând că au sprâncene înzăpezite şi căciuli straşnice de nea :)))) Le-o fi frig, le-o ţine de cald...

I-am spus Andreei: ştii, mami, noaptea, când nu mai e nimeni, dar absolut nimeni în parc, statuile prin viaţă. Se aşează pe bănci şi povestesc despre război, despre iubitele lor, fac o tablă. Uite, şeful lor e ăsta...

Care? Întreabă fata, după care remarcă: auzi, mami, dar când prind viaţă le cresc mâini şi picioare? :)))

Râd şi spun: ah, nu! Se târăsc aşa... hârş, hârş... Mda, cum naiba mai joacă ei table, mi-am spus. Noroc că Andreea n-a mers mai departe.

M-am gândit apoi ce film mişto ar ieşi în Alei, despre fantomele-statui. Hai să facem un film!

Elefterescu voi fi eu.... Nicolae Elefterescu. Dispărut după un bombardament...

La casa

2010-02-01T00:55:00.000-08:00

Ieri am fost acasă. După o săptămână. Eu m-am repezit la iepuraș și la cățelușă, iar Andreea la zăpadă. Era frig în casă şi pustiu. Destul de trist.

Noapte, teatru si prietenie

2010-01-28T13:15:00.000-08:00

Eu sunt FOCA. Exact asa cum auziti, ma cheama Foca. Poate o sa ma si auziti vreodata cum vorbesc. Sunt firava si ii invat pe copii cum si de ce sa fie buni cu animalele... Sunt prietena Andreei de multi ani, cred ca de vreo 3. N-a dormit niciodata cu mine, dar ziua, cand e mami acasa, vorbim ore in sir.

Aici sunt cu Andreea. M-a adus la noua ei casa si sunt curata. Da, m-au bagat in masina de spalat. A fost distractiv, am cam ametit eu la ultima parte pentru ca au dat pe nu stiu cate sute de rotatii... Dar a fost distractiv.

Eu sunt iedutul. M-a redescoperit Andreea. Am fost uitat intr-un sac cateva luni bune. M-a cumparat taticul ei de la un magazin unde vand aia si niste combustibili. Sunt pretios, deci :)

N-am nume, si vorbesc cam ca foca, asa... subtire. Ah, pisica din poza vroia sa ma pupe.

Eu sunt Ratatouille. Rati, Trati, Tratative, Ratative, Tri... Sunt rarait, vorbesc asa, ca un bucatar francez venit in Ro de cativa ani :). Reprezint un personaj din desenele Ratatoiulle, sunt fratele personajului principal. Cu mandrie va anunt ca s-au facut trei ani de cand Andreea doarme doar cu mine. Toti se intreaba de ce sunt eu jucaria ei preferata. Asta, sigur, pentru ca sunt chipes, istet si nu beau laptic, desi mama Andreei asa-i zicea mereu, bea-l ca-l bea Rati. Bobo ma mangaie pe urechiuse si se mangaie pe nasuc cu codita mea.

Ah, ziua stau cuminte in sertarasul meu, rar iau parte la joaca. Cateodata, ma trezesc cu roluri de pasare, dinozaur sau soarece fricos. Dar seara, tineti/va bine, sunt primul lucru pe care Andreea il apuca inainte sa intre in pat. Si poate, daca tot a inceput, mama Andreei va mai vorbi despre mine... :)

Povestea serii

2010-01-28T03:49:00.000-08:00

A fost odată ca niciodată, un motănel pe care-l chema Felix the Cat(există desene, nu fac nicio trimitere altundeva). Era un motănel tare frumuşel, blând şi iubitor, dar singurul lucru pe care nu-l putea suporta erau şoriceii. Nu, nu vroia să-i mănânce, doar că i se păreau atât de murdari şi gândea că sunt purtători de nenumărate boli. Aşa că Felix avea capcane pentru prinderea şoriceilor peste tot în căsuţa lui.
După ce îi prindea pe şoricei, le dădea drumul şi le poruncea să nu se mai întoarcă vreodată.
- Să nu vă mai prind pe aici, şoricei murdari ce sunteţi, spunea Felix.
Într-o zi, într-o cursă s-a prins un şoricel alb, mic de tot, cu ochişorii negri, cu mustăcioarele lungi şi încâlcite, cu o codiţă luuungă... Felix l-a prins de codiţă şi se pregătea să-l arunce pe geam.
Şoricelul credea că urma să fie mâncat şi, cu ochişorii mari, l-a implorat să-l lase în viaţă.
-Te rooog, pisicuţo, nu mă ucide! Am şi eu familie, am mămică, tătic, mă aşteaptă acasă!
Felix a râs, l-a aruncat pe geam(stătea la parter) şi fără să se uite la el, a strigat: Să nu te mai întorci, şoricel murdar ce eşti!
Şoricelul nostru, pe care-l cheamă Sipi, s-a întors tremurând acasă. Dar, mami, ce să vezi!
Căsuţa lui fusese distrusă de stăpânul casei unde îşi amenjaseră şoriceii căminul.
Mama şi tăticul lui nu mai erau. I-a strigat, doamne, ce i-a mai strigat.
Neştiind ce să facă, plângând cu sughiţuri, Sipi s-a întors la casa motănelului Felix.
A bătut în uşă.
Felix s-a uitat uimit la şoricel. Niciunul nu se mai întosese până atunci.
-Ce ţi-am zis eu, şoarece? Pleacă de aici...
-Te rooog, pisicuţo, lasă-mă să stau cu tine, te rog, nu mai am casă, nu mai am părinţi!
(Deja mi se făcuse somn, aşa că am scurtat-o)

Şi Felix l-a primit până la urmă pe şoricel care a devenit cel mai bun prieten al lui. Am uitat, Felix a acceptat să-l găzduiască, punând o singură condiţie: nimeni să nu-i vadă împreună. Era ruşinos pentru o pisică să locuiască împreună cu un şoricel.
Şi de atunci, Sipi n-a mai ieşit din casă. Se jucau împreună, mâncau împreună, dormeau împreună.
Dar, într-o zi, Sipi se plictisise rău de tot, aşa că a decis să sape într-un perete. Şi a săpat, a săpat, până a ajuns în interiorul peretelui. Şi s-a rătăcit. ( doamne, ce somn mi se făcuse!).
A căutat ieşirea, dar n-a mai găsit-o. Nu ştia unde se află. A chiţăit ore în şir.
Iar Felix când a ajuns acasă, s-a întristat atât de tare, încât a pus muzică. Şi alte ore în şir au trecut, fără ca Sipi să se poată face auzit...
Până la urmă(gata, nu mai pot!), Felix l-a găsit pe şoricel şi a decis să nu-l mai lase singur în casă, doar pentru că celelalte pisici ar fi râs de el. Şi Felix l-a luat pe Sipi mereu cu el, oriunde ar fi mers. Sfârşit.

Vreau partea a doua, strigă Andreea!
Mâine, zic eu şi mă salvează Andrei care intră în cameră aducând cu el frumuseţe de poveste pe telefon: Feciorii croitorilor, sau ceva de genul ăsta.

Iar poveşti de genul acesteia, pe care am scris-o mai sus, le invetăm în fiecare noapte. Da, le inventăm, pentru că şi Andreea intervine, îmi dă idei... Mă ajută mult :D
Nu ştiu dacă sunt poveşti publicabile, doamne, dar fetei mele îi plac atât de mult :)
Nu ştiu care va fi morala, deşi este una, nu ştiu de ce aşa. Filmuşorul merge de la sine.

Noapte bună, pui mic!

Curajul de a gândi... o clipă

2010-01-25T12:24:00.000-08:00

S-a întâmplat ceva astăzi. Au mai fost asemenea momente, dar parcă nu... cu aceeaşi intensitate.

Ştiam că dacă vom merge la magazinul ACELA, va începe show-ul. " Vreau jucăria aia, te rog, ia-i şi pe aia, ba aia, uite renunţ la pufuleţi, ia-mi căţelul sau pisica de pluş".

E un magazin universal. Trebuia să îmi iau ţigări şi eram dispusă să dau pe o jucărie cel puţin cât dau pe un pachet de ţigări. Avem deci 2 sute mii lei vechi. Şi nu aveam cu cine să o las pe Andreea, aşa că am fost nevoită să risc. Îmi imaginam că un singur " te rog, mami, stai cuminte" va fi de ajuns.

Am constatat cu stupoare că singurele jucării(deşi mie mi se păruse că erau şi mai mari şi mai mici, deci şi mai scumpe dar şi mai ieftine) expuse în magazin erau: un tigru la vreo 750 mii şi păpuşi de peste un milion. Am paralizat. Andreea are experienţa unei admonestări(jenant, e jenant oricât de smart pretinzi a fi) în plin magazin după o crizuţă(mai puţin cu tăvăleli, pe astea nu le ştie), aşa că fetiţa mea a început să plângă oarecum înfundat.

" Cumpără-mi, tigrul, te rog... păpuşa asta...". Se străduia să şoptească.

Eu: mami, te rog să mă crezi, în momentul ăsta nu avem bani în casă cât costă chestiile astea. Eu chiar şopteam.

Ea continua... lacrimile şiroiau, dar repet, fără zgomot prea puternic. Şi ea tot repeta obsesiv, printre lacrimi, cumpără, cumpără, vânzătoarea mă privea compătimitoare, chiar m-a întrebat

" ce a păţit fetiţa?". Ah, ce păţeşte şi fii-ta când o duci într-un magazin, aş fi zis. Am zâmbit amar, am cerut repede ce vroiam, am luat în schimbul jucăriilor nişte jeleuri ursuleţ, am bătut din picior în semn că ar fi indicat să dea restul ăla amărât mai repede, am ieşit în fugă din magazin... Dar, surpriză! N-am ţipat.

Am continuat să îi explic. Mami, chestiile alea chiar costau foarte mult. Pe cuvânt, un milion înseamnă... of(căutam alt "exemplu" care să valoreze exact cât un milion, exemplu elocvent pentru un copil de aproape cinci ani) e mult, e cât o uşă... Atât am putut să-i zic. Andreea continua să plângă, mai tare ce-i drept, poate şi pentru că nu se auzea la fel de bine ca în magazin, din cauza maşinilor.

M-am controlat, convinsă fiind că în casă o să pot striga: măi, copilule, nu se poate, erau prea scumpe, încetează, ai destule... chestii d-astea, care-ţi ies pe gură, fără minte, când sistemul nervos cedează. Oricât de smart pretinzi a fi.

Sunt odihnită, recunosc. Au fost câteva zile minunate şi mă simt odihnită. Astfel că, pentru a evita o ceartă cu pedeapsă şi tot ce fac părinţii când simt că pierd, m-am dus în dormitor. Andreea, după mine. Aceeaşi problemă...

Mi-a venit să o pedepsesc. Nu puteam înţelege cum nu poate înţelege ea că nu sunt sumele respective pentru nişte jucării care oricum ajung într-o cutie...

Nu puteam înţelege.

Şi brusc, m-a pălit.

Andreea chiar nu putea înţelege. Pentru ea milionul ăla nu înseamnă nimic. E aşa cum pot eu îneţelege capătul universului, ori matematica, ori medicina, orice.

Andreea nu putea înţelege şi nu aveam de ce să o cert. Andreea vroia, iar eu nu-i puteam oferi.

M-am oprit, nervii au dispărut brusc şi i-am spus: mami, am înţeles, ştiu că nu ştii. Îmi pare rău că nu am putut să îţi cumpăr jucăriile. Îmi cer scuze dacă am ţipat la tine. Îmi cer scuze că nu am putut să ţi le cumpăr. Dar, îţi promit că de ziua ta, le vei avea.

Fraţilor, i s-a luminat întreaga ei feţişoară minunată. A zâmbit, şi-a cerut scuze pentru că a plâns şi a mâncat fericită jeleurile pe care iniţial le refuzase.

Iar eu mi-am retras ameniţarea cu: de acum, nu te mai iau cu mine. I-am spus că mâine vom merge din nou. I-am promis că o voi lua cu mine mereu la magazin pentru că sunt mândră de ea, mai ales că mi-a acordat timp pentru a putea cumpăra jucăriile şi mai ales pentru că e o fată atât de bună şi deşteaptă.

A fost cel mai fain final din lume.

Nu e nimic fantastic în toată chestia asta... Mda.

Dar, îmi doresc din toată inima mea ca de acum înainte, să cuget un pic înainte de a acţionat exclusiv după ce... la prima vista, după mine ea ar trebui să fie aşa cum nu este, nu va fi şi nu are de ce să fie.

Atenţie, fiecare frântură de imagine, cuvânt... creează!

2010-01-22T04:11:00.000-08:00

Aseară, ne-am uitat cu toţii la Shrek, ultima parte, dublat. Bineînţeles că vocile, oricât s-ar fi străduit actorii noştri să " le iasă", au lăsat de dorit, cel puţin în primele 10 minute. M-am obişnuit ulterior şi m-am concentrat asupra traducerii, efectiv. Pe asta au nimerit-o!

Am râs cu lacrimi când, pe Shrek (îmbrăcat "bine", ca un rege ce ar fi trebuit să fie, şi neputându-se mişca din cauza hainelor) îl mânca, pe bune, fundul, l-a întrebat pe un valet cum îl cheamă şi ăla a răspuns repede: Scărpinescu, sire! :)))))

Mă rog, singurul moment la care Andreea nu a putut să se uite, băgând feţişoara ei în pernă, a fost când regele-broască şi-a dat duhul. Şi-a dat duhul de vreo patru ori, şi deşi Bobo ne auzea pe noi râzând, a refuzat să se uite. A refuzat, chiar dacă schimonoselile broaştei erau delicioase...

Am încercat să înţeleg dacă nu se uită pentru că murea broasca, pentru că îi era frică de schimonoselile alea delicioase pentru noi, sau doar din cauza suferinţei de pe feţele celorlalţi.

Am întrebat-o ce simte, dacă vrea să oprim. A zis că nu, că nu se uită doar la faza respectivă. Pentru că îi e milă. Atât. N-a mai zis de cine, de ce...

Azi dimineaţă, s-a trezit plângând şi ne-a zis să nu-i mai punem niciodată Shrek. A visat urât.

M-am gândit că o fi visat broasca... Dumnezeule, ce părinţi inconştienţi putem fi! Am zis.

Dar nu. Ea a visat că aveam în faţa casei un parc şi că până a ieşit ea afară, parcul nu mai era.

Wow! Metaforă pentru... viaţă, în general?

Un lucru e cert. Diseară ne vom uita la Albă ca Zăpada.

A-ţi permite sau a nu-ţi permite. Iată provocarea!

2010-01-21T04:02:00.000-08:00

Sunt destul de dese momentele în care îmi doresc să dau năvală în magazin şi să îmi permit să cumpăr tot. Sau, măcar, câte o bucată din toate.
Mi-ar plăcea să am destui bani cât să-mi cumpăr cel mai şmecher colţar, cea mai jmekeră bibliotecă, cea mai scumpă mobilă de bucătărie.
Sunt momente când îmi vine să plâng pentru că nu pot. Când îmi zic: ce dracu să vând ca să pot?
Apoi, mă loveşte momentul. Am aşteptat dormitorul meu, cel mai ieftin din oraş, cu atâta nerăbdare şi l-am primit cu atâta fericire încât, doamne-doamne, oare nu e un adevărat dar de la Dumnezeu, acela de a nu-ţi permite?
Să nu îţi permiţi ca apoi să poţi aprecia ? Încep să simt că merită chinul pentru câteva minute de fericire şi de împlinire. Şi încep să realizez că devin tot mai optimistă :) Cu vârsta, mama, cu vârsta... :D

Leapşă luată de la Sictireli

2010-01-19T06:10:00.001-08:00

1. Cand cititi, pentru a marca locul unde ati ramas cu lectura, folositi semne de carte sau indoiti pagina?!
Semne de carte, bucăţele de hârtie din caiete cu poezii...

2. Ati primit, in ultimul timp, o carte drept cadou si, daca da, care a fost aceasta?
Am primit Persepolis by Marjane Satrapi

3. Cititi in baie?
Da. Etichetele de pe cutiile cu detergenţi.

4. V-ati gandit vreodata sa scrieti o carte si, daca da, care ar fi fost aceasta?
Da. Am început cu un mini-volum de poezii, am continuat cu câteva relatări amoroase, ce-i drept rămase platonice, cu niscaiva poveşti de dragoste fără final şi aş fi încercat o biografie.

5. Ce credeti despre colectiile de carte de la noi?

Am promis să mă reapuc de citit după ce va împlini fii-mea 7 ani. Încep cu colecţiile de carte de la noi.

6. Care este cartea preferata?

Ultima noapte de dragoste... C.P.

7. Va place sa recititi unele carti si care ar fi acestea?
Recitesc deocamdată agendele-jurnal din liceu. Dumnezeule, e o experienţă fantastică, puteţi încerca. CORECT: pe ale voastre.

8. Ce parere ati avea despre o intalnire cu autorii cartilor pe care le apreciati si ce le-ati spune?
În ultimul an de liceu, aveam fantezii cu Eminescu. Ce-i drept, apărea şi Bacovia din când în când. Le spuneam că mi-e ciudă că m-am născut atât de târziu. Târziu să mai scriu.

9. Va place sa discutati despre ceea ce cititi si cu cine?
Discut cu cel care mi-a dat leapşa. M-a şi pus la citit, recent. Am şi reuşit câteva zile :)

10. Care sunt motivele care va determina sa alegeti o carte pe care sa o cititi?
Primele rânduri de pe primele pagini.

11. Care credeti ca este o lectura “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie sa o citeasca?
Of. Un medic care fumează nu este credibil, cu ţigara între degete, atunci când îi recomandă pacientului să renunţe la ţigări. Voi răspunde peste 2 ani.

12. Care este locul preferat pentru lectura?

În niciun caz la bibliotecă. În fotoliu... îmi amintesc.

13. Cand cititi ascultati muzica sau lecturati in liniste?
Doar instrumentală. Vezi: the 5'th element soundtrack.

14. Vi s-a intamplat sa cititi carti in format electronic?
Hehe. Da, ultima carte pe care am început să o citesc, este în format electronic.

15. Cititi numai carti cumparate sau si pe cele care sunt imprumutate?
Citeam.

16. O carte este pentru mine… Cum ati descrie o carte?
Frumos răspuns a dat Sictireli. O s-o descriu aşa: cel mai bun film văzut vreodată.

Mulţam, sictireli, pentru leapşă şi pentru pofta de a citi :) Dau leapşa mai departe tuturor celor care accesează blogul lui bobo. Zic aşa, ca să pară că sunt mai mulţi.

Bâlciul din bâlci- găsit poze de anul acesta :)

2010-01-18T00:59:00.000-08:00

Visăm la bâlciul din bâlci.

Andreea mă tot întreabă când vine vara ca să vină bâlciul. Deşi, anul trecut, i-a venit rău în căluşei :)))

Norocul meu este că sunt atât de minionă încâ încap perfect în toate maşinuţele, avioanele, trenuleţele posibile.

Şi dacă n-ar costa atât de aberant de mult, 3 minute de ride, " m-aş da" în toate.

Boowa and Kwala

2010-01-15T03:34:00.000-08:00

http://209.85.229.132/search?q=cache:cby6tB7RcycJ:boowakwala.uptoten.com/kids/boowakwala-home.html+boowa+and+kwala&cd=2&hl=ro&ct=clnk&gl=ro

Fii-mea a reuşit să rămână la acest site.
Zile la rând.

Brăduleţ, brăduţ, brăduţ... dor!

2010-01-14T03:46:00.000-08:00

E incitant să ţin de mânuţă o prinţişoară! E antrenant să nu-i rupi mânuţa de atât de mare drag.

Eşti o minune brăduţule! Eşti minunea mea cu minuni mai mici.

Minuni pe care eu le tot pun de pe-o ramură pe alta. E fantastic să decorezi şi să redecorezi bradul, de câteva ori pe zi.

Dar brăduţul nu mai e. Este, n-a păţit nimic, e înghesuit într-o cutie de carton.
Dacă ar fi fost după noi, copiii, brăduţul ar fi putut să ne încânte privirile chiar până anul viitor.

Nu ştim exact ce s-ar fi întâmplat dacă nu l-am fi strâns. A, ba da! Nu l-am mai fi aşteptat cu atâta înfrigurare.

O să ne fie dor de tine, bradutule!

New things

2010-01-13T12:43:00.000-08:00

E foarte frumos. E cel mai frumos! E atât de frumos încât mi se pare o cruzime să le vad câteva ore pe zi şi să le visez, la propriu. Mi se pare o cruzime să le ştiu în bucătărie şi să aştept, nu ştiu cât, să le uzez :)

E ca "a dream coming true, so slowly it drives me a little bit crazy". Şi nu ştiu de ce, dar presimt că n-o să mă obişnuiesc prea curând cu tot ce ţine de our new home :)

Cum arată Noul An

2010-01-05T07:13:00.000-08:00

Credeţi sau nu, noi nu am făcut poze de Revelion! Ne-am trezit, pe drum spre apartamentul prietenilor la care am petrecut, că nu am luat aparatul foto. Nu-i nimic, am zis eu, suflându-mi nasul, las' că facem poze cu telefonul. Pe semne că ne-am îmbătat mai repede decât ne aducem aminte, pentru că n-am făcut poze nici cu telefonul :)))) Glumesc, nu ne-am îmbătat chiar atât de repede, doar ne-am simţit atât de bine încât n-am simţit nevoia să facem pauză de poze. Am uitat complet, în cazul meu e ok, în al lui Andrei e ciudat. El nu se poate abţine. Deci, cred că i-a plăcut tăria :)))

Da, am fost răcită. Luasem paracetamol dup-amiaza, şi după ce a trecut efectul mi-a fost teamă să iau atât de repede altul. Avantaj: ficat mulţumit, dezavantaj: n-am simţit aromele mâncărurilor. Doar dulce, sărat, ştiţi cum este... Cumplit. Avantaj: în general, am mâncat puţin, din aceleaşi motive, şi nu m-am îngrăşat.

Altfel, pentru că vreau totuşi să vă arăt ce înseamnă pentru mine Anul Nou, am pregătit nişte poze minunate.

Sunt de la apartamentul în care urmează să ne mutăm. Curând, sper eu cât mai curând. Sunt ca un copil când îl văd. Am emoţii, nu mă pot abţine să nu tremur... de bucurie. Cine mă cunoaşte ştie că ar fi pentru prima oară în ultimii mulţi ani, foarte mulţi, când am ocazia să locuiesc ÎN CASA MEA, cu regulile mele, cu obiectele mele, cu ţipetele mele, cu soţul şi fetiţa mea. Nu că acum stau aiurea, dar nu se compară. Fiecare cu cuibul său. Aşa că, dau aici asigurări că indiferent cât de greu îmi va fi, la momentul potrivit, o voi învăţa pe Andreea că trebuie să fie ea. Ea cu viitorul ei. Orice va însemna asta pentru ea.

Indiferent de cât de greu ne va fi, oarecum singuri, îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a îndeplinit o dorinţă pe care am pus-o în noaptea de Revelion 2009( deci 2008 spre 2009). Frumos! Funcţionează, atenţie! :)

La Mulţi Ani, de 2010!

Pentru 2015

2009-12-31T02:22:00.000-08:00

Acum câţiva ani, cineva mă întreba cum mă văd eu peste cinci ani. De ce cinci şi nu şase, ori patru, ori zece, am întrebat. Nu îmi amintesc ce mi-a răspuns, îmi amintesc însă că a repetat întrebarea.

Am cerut detalii. Cum ma văd din punct de vedere profesional, financiar, sentimental?

Din toate punctele de vedere, mi-a zis.

Am privit în gol, căutând un răspuns nu de dragul răspunsului, ci era, firesc, un fel de rugăciune, era un fel de promisiune.

Am căutat câteva minute. Ştiam însă cu câteva fracţiuni de secundă înainte să redeschid gura, ce era cel mai important.

" Mă văd cu un copil. Mă văd într-un apartament, la o masă, dimineaţa, cu cafeaua în faţă, intră fetiţa mea şi, aşa adormită şi moale ca o prăjitură de la cofetărie, cu mâinile întinse spre mine, se apropie, mă ia de gât şi îmi zice eşti cea mai bună mamă din lume. Apoi, mă văd la un serviciu bun, cu un salariu decent... Aşa mă văd peste cinci ani".

Am şi scris chestia asta undeva.

Aveam 19 ani când am făcut pactul ăsta cu... mine, destinul, Dumnezeu...

De ce n-am zis că mă văd cu iaht, elicopter, ori în Parlamentul European, ori măritată cu piticul ăla, cum îl cheamă, Iri, aşa, Iri? Nu ştiu, poate sunt conştientă de limitele-mi fantastice, ori poate pentru că fericirea chiar vine din altceva şi eu ştiam cumva chestia asta. Sigur, sigur, totul e relativ.

Nu s-a întâmplat decât ceea ce am proiectat. Am făcut de fapt proiecţia asta dintotdeauna. De copil. Şi s-a întâmplat doar ce am proiectat.

Cum mă văd acum peste cinci ani?

Hmm, aproape la fel. Cu o fetiţă cu părul lung, cea mai bună prietenă a mea, care mă îmbrăţişează spunându-mi eşti cea mai bună mamă din lume.

Of, cum să strecor acolo şi un mercedes? :P Nu intră, fraţilor, nu intră!

La Mulţi Ani! 2010, La Mulţi Ani!

În noaptea de Crăciun

2009-12-30T01:32:00.000-08:00

În cea mai palpitantă noapte a anului. Copilul doarme. Se trezeşte însă pe la 2.30 întrebând dacă a venit Moş Crăciun. Părinţii dormeau şi ei. Nu ştiau dacă venise :D

Şoricelul Ratatouille aştepta să-l vadă pe Moş Crăciun. L-a văzut şi a zâmbit.

Pentru toate clipele minunate pe care ni le-a oferit, pentru toate faptele bune şi cuvintele frumoase, pentru toată fericirea şi bucuria şi frumuseţea. Pentru că există şi este cea mai mare realizare. Pentru că Andreea nu putea fi decât Andreea, Moş Crăciun a venit.

Mai vii, Moş Crăciun?

2009-12-23T05:58:00.000-08:00

Oameni buni, eu voi împlini peste două luni 27 de ani. Ştiu, ştiu, pentru Dumnezeu, ştiu totul pentru că toată săptămâna am tot căutat cadouri pentru Andreea. Ştiu că e rândul meu să fiu Moş Crăciun. Ştiu că sunt. Sunt un Moş Crăciun dispus să treacă peste toate boacănele fetiţei, peste toate palmele date la propriu bunicilor la supărare, peste incidentul din grădină de astă-primăvară când un iepure a mierlit-o când i-a căzut cuşca în cap, trec şi peste " nu te mai iubesc, ba te iubesc, eşti cea mai rea, eşti cea mai bună...". Sunt un Moş Crăciun care tremură de emoţie când aşează cadourile sub brad, de emoţie ca nu cumva copilul să facă ochii mari chiar atunci, când cu fundu-n sus nu e un bătrânel în roşu, ci mami în pijamale.

Sunt un Moş Crăciun care simte că nu a luat destul de multe, că ar fi putut câştiga mai bine pentru un cal de jucărie de vreo 15 milioane, pentru o mâţă de vreo 5, măcar pentru un câine adevărat la vreo 4 sute de grame.

Sunt Moş Crăciun care se linişteşte bănuind că micuţa se va bucura totuşi măcar de pokemoni, moş temător în acelaşi timp gândind că va vedea pe spatele cutiei poza a încă unui set.

Sunt Moş Crăciun.

Şi atunci, de ce acolo, acolo unde îi zicem noi mereu, acolo adânc în mintea mea cu legături relative... şi relativ reale, de ce tot sper ca, prin minune, să găsesc sub brad un cadou pentru mine şi nimeni să nu ştie cum naiba a ajuns acolo?

Dacă mai este cineva care simte asta, vă rog, nu-mi explicaţi!

Când o să mă duc, mă voi duce fericită pentru că deşi fata aia de la bloc, care mi-a ruinat visele la 5 ani, spunându-mi că nu există Moş Crăciun, n-a reuşit să mă ruineze complet.

Sărbători Fericite!

Povestea Fulgului Bobo

2009-12-19T11:21:00.000-08:00

Ştiu că e minunat ce lasă Dumnezeu noaptea pe geamurile noastre. Ştiu, şi îi mulţumesc pentru asta. Dar, pentru Dumnzeu, florile astea sunt pe geamul bucătăriei mele, pe INTERIOR! E destul de frig, dimineaţa la bucătărie :D

Cine cunoaşte fenomenul, vă rog, explicaţi copilului meu de ce se formează flori şi nu canguri, foci ori căţei.

Îngeri pe zăpadă, ieri seară, în faţa gospodăriei.

Tătic. Cu chibriturile. L-am trezit. Taaaaaatiiii, ne-ai promis că ne duci cu sania!!! Te rugăm, te poţi trezi? Te rugăm, zi-ne... A zis scurt, hai, îmbrăcarea! Yuuuuu, ca la armată. Record. 5 minute, fete afară, aşteptând sania. Căluţ( Andrei) înhămat, tras vreun kilometru. Bătaie cu zăpadă, apoi căluţ trecut la meseria de bază, fotograf. Mulţumim pentru poze, n-am fi avut ce pune pe blog dacă doar trăgeai la sanie :D. Căluţ bonav dup-aia, transpirat după sanie, înfrigurat înainte de culcare :( Căluţ îngrijit şi iubit şi mai bine acum.

Mămica. Cu chibriturile.

A fost o dată, ca în fiecare iarnă, o mămică fericită, aproape la fel de fericită precum fetiţa ei, văzând minunata mare albă şi rece şi fantastică şi atât de " ca atunci când eram mică". Şi se tăvăli mămica prin zăpadă, pe bune la propriu, trase de sanie până rămase fără pic de aer şi vreo trei kile( ceea ce foarte mişto), şi alergă copil prin nămeţişori... ca un copil ce este încă, mândră de chestia asta. Mda, îmi îngheţaseră mâinile cumplit şi mucul îmi îngheţase şi sufletu'n mine, dar, Dumnezeule, cât de fericită sunt când ninge şi e atâta zăpadă!

Fetiţa. Cu chibriturile. Aici avem un copil şugubăţ, cu o feţişoară de zile mari, cu gerul în nas şi-n amigdale şi totuşi, Dumnezeule, fără vreo problemă after. Long live gentamicina... Sau, eu ştiu, long live vitamina C. Copilul a fost fericit şi şi-a fericit mama cu o joacă straşnică de-a Inuyasha şi de -a Ash, Don, Miroku, Kagome, Andreea, Cătălina, cu căţeii noştri aciuaţi de fix acum un an, Micuţ şi Negruţa, la o bătaie sănătoasă cu zăpadă, în cea mai frumoasă seara de anul acesta. God, feels good to be alive. I'll miss these things when I shall be just snow :)

Fetiţa cu bulgărele. Din ce în ce mai mic din cauza căzăturilor:)))

o, este de menţionat că fetiţa poartă geaca mamei, în ideea ca în faţa curţii nu ne vede nimeni. Şi, serios vorbind, eram singurii nebuni afară cu copilul în plin ger şi nămeţi. Exagerez. Nu sunt nămeţi. E doar zăpada dată pe stradă de vecinii care au scos-o din curte...

În casă, pe mămică, tătic şi fetiţă i-a aşteptat bradul.

Eu nu înţeleg o chestie, îi zic fetei că bradul i l-a adus Moş Crăciun, ea zice, ura, după care zice, dar ce l-aţi luat artificial anul ăsta????? Repet, mama, Moşul l-a adus. Ea zice, yeeee, mulţumesc Moşule, după care: dar eu ştiu globurile astea de anul trecut şi ştiu că mai erau şi unele de sticlăăăă, deci, de ce n-aţi luat brad natural? Eu dau capul pe spate şi zic, Mamaaaaa, vorbeşte cu Moşul! Ea se întoarce către Andrei: Tati.... :)))))

Am senzaţia ca ea nu vrea să ne spună cine e de fapt Moş Crăciun. Glumesc!
Sper...

Artificial. Nu miroase a brad, dar mie îmi miroase a brad ori de câte ori îl privesc. Cred că e cel mai reuşit brad pe care l-am împodobit eu în ultimii ani. Multicolor aşa, curcubeu, asa cum e el:)

ŞI, A, ERA SĂ UIT, GÂNDINDU-MĂ CĂ S-AR PUTEA SĂ DISPARĂ ZĂPADA ASTA PÂNĂ PE 25, MI-AM IMAGINAT CĂ A FOST DEJA CRĂCIUNUL. ASTFEL, NU VOI MAI AVEA VREUN REGRET. CEEA CE VĂ DORESC ŞI VOUĂ!

CRĂCIUN FERICIT!

Targ de Cadouri

2009-12-16T02:28:00.000-08:00

"Obiecte" traditionale bulgaresti. Faine de tot. Seamana cu ale noastre :P

Lumanarele si alte minuni.

Obiecte decorative din fier forjat. Arata bestial.

Sincer, mi-as vedea sufrageria decorata asa :)

Ornamente moderne din tot felul de materiale lucioase. Simpatice.

Avem la Giurgiu un mic Targ al Cadourilor de Craciun.

Spun mic comparandu-l cu ce vad la TV, cu alte targuri din alte orase.

Dar in semn de apreciere pentru initiativa unor oameni din orasul asta mic cu sanse mici sa sara in aer vreodata de bunastare, postez aici cateva aspecte surprinse din targusorul nostru giurgiuvean.

Si, promit ca pokemonii vor ajunge sub bradutul fetei mele. Asta ca sa nu mai chitai ca pikachu, sa fac baloane de saliva ca peeploop sau sa ma maimutaresc precum ambipom. :)

Back

2009-12-16T02:06:00.000-08:00

Am lipsit mult.

Andreea a racit din nou, apoi a venit peste mine cel de-al doilea tur de scrutin, apoi deznadejdea, apoi stiri dupa alegeri, apoi resemnarea, apoi s-a imbolnavit Andrei, apoi m-a luat pe mine din nou raceala. Nu sunt bine nici acum, desi parca boala se manifesta fara simptome crunte, probabil datorita bitterului :D

Dar au fost si momente frumoase. Minunate si datatoare de speranta.

A venit Sfantul Andrei, cu cadouri de la familie si de la Eva, Ana si Mugur.

Dupa ce am terminat cu gentamicina am vizitat renii, pinguinii si mosii din Alei.

Ulterior, a venit Mos Nicolae.

Azi am gasit zapada, nu in exces, cat sa ne bucuram.

Promit sa revin cu detalii si multe poze.

Zana Andreea

2009-11-27T22:57:00.000-08:00

Aproape de Sfântul Andrei, Bobo s-a transformat într-o zână. O zână fermecată şi hoţişoară. Vicleană şi stăpână pe sine şi pe farmecele sale.

Mai întâi, a vrut să transforme fotograful într-un căţel. Dar fotograful s-a apărat de vrajă cu un talisman...

Nu-i nimic, zise zâna, am auzit că în această pădure doarme un prinţ.

Era chiar frumosul adormit din pădure. Ini-mini-iţi-biţi şi prinţul s-a transformat într-un...

Cangur. Simpatic, chiar foarte simpatic.

Auzind sirenele maşinii de poliţie, zâna a luat-o la goană...

Vaaaaai, prinţul e acum un cangur, iar poliţia e pe urmele mele... si mi-am pierdut bagheta. I-aş fi transformat pe oamenii legii în şoricei.

Bagheta magica.

Mi-ar placea sa am

2009-11-23T07:43:00.000-08:00

Nu stiu exact cât ar supravieţui îmbrăţişărilor şi pupăturilor Andreei, dar mi-ar plăcea. Să-l zmotocesc şi eu un pic :D

Trei iezi, acum aproape trei ani...

2009-11-21T13:21:00.000-08:00

Cehi ieghi cucuiechi, uchia mamii ghecuiechi, că mama b-aguche bouă, apche-n cuche, pughe-n bughe, mălăiechi în călcâiechi, god ghe caie în pinaie... Chi a benic upu, chi a mâncac pe ieghichior, miam-miam, chi pe ăa găcuniel...

Traduc: Trei iezi cucuieţi, uşa mamii descuieţi, că mama v-aduce vouă, lapte-n ţâţe, frunze-n buze, mălăieşi în călcâieşi, drob de sare în spinare. Şi a venit lupul, şi a mâncat pe iezişor, miam-miam :), şi pe ăla grăsunel.

Doamne, n-am mai auzit înregistrarea asta de vreo 3 ani!
Nu îmi vine să cred că îmi aduc aminte, dar că aproape n-o recunosc şi că totuşi o înţeleg. E o senzaţie ciudată.

P.S.: nu mă obsedează povestea asta!!! S-a întâmplat, pur şi simplu :)

Îmi place paint-ul

2009-11-21T04:43:00.000-08:00

E un fel de.... Dumnezeu ştie!

ASta cred ca e Hannah Montana... sau blonda din PowerPuff Girls :)

Pur Picasso...

Alegător turmentat, tulburat, neprihănit, nemituit. Glumesc, e o feţişoară :D

Îmi doresc ca asta să nu fie o gărgăriţă storcită! Mi-e şi frică să întreb :D

Baba Cloanţa şi un căluţ

Ori de câte ori, Internetul nu funcţionează, Bobo alege paint... bătrânul paint al bătrânului windows.

Aceste desene au fost realizate ieri, 20 noiembrie 2009. Autor, exclusiv Bobo.

Suntem atât de mândri de tine, micuţa noastră artistă! Şi atât de ruşinaţi de noi... ne tremură mouse-ul... în general :D

Acum, Bobo a redescoperit jucării pe care nu le-a mai văzut de luni întregi. Îmi tot cere să terrmin odată cu blogul, că am scris destule, şi să redescopăr şi eu jucării pe care le ascunsesem :D Chiar nu-mi pot explica de ce, potrivit imaginaţiei ei, ar trebui să purtăm pantofi atât de uriaşi. A, poate că, într-adevăr, nu stăm prea bine pe propriile picioare :p Drăguţ.

Ce sa-i transmit lui Antonescu, mami?

2009-11-20T06:49:00.000-08:00

Azi, înainte să plec la serviciu, am întrebat-o pe Bobo, aşa, din senin, ca şi cum i-aş fi întrebat pe şefii mei: vine Antonescu la Giurgiu, ce să-i transmit, mami, din partea ta?

Fără să stea pe gânduri, fără să mă întrebe "da' cine e ăsta", Andreea zice, ridicând din umeri: NIMIC. :)))))

Păi da, am zis eu râzând... după care, Andreea se răzgândeşte: a, poţi să-i zici să vină pe la mine, să ne jucăm!

Când îi ascultam discursul, imi imaginam cum, dând toţi cameramanii de la Capitală la o parte, lovind cu coatele fotografii şi reporterii care fac acelaşi lucru cu mine mai mereu, să ajung gâfâind la Antonescu şi să-i zic: Domnule Antonescu, sunt de la... A zis fii-mea să veniţi pe la ea să va jucaţi! Imi imaginam că poate pentru prima oară în viaţa lui, Antonescu s-ar putea să nu fi avut ca replică decât semnul crucii, făcut în mare grabă, ca să ajungă la dezbatere.

:)))

Mda, ideea e că de-aia "nu mai poate" Bobo... de ei...

Dublura lui Cocolino

2009-11-13T04:10:00.000-08:00

Am gasit chiar acum o poza cu un catelus care seamana izbitor cu Coco a noastra. Andrei poate sa confirme, asa arata Crocodilamu cand era puiut. :)

Bobo si vrejul de fasole

2009-11-13T03:01:00.000-08:00

Am avut vara aceasta, in gradina, bineinteles, vreo trei randuri cu fasole, ingrijita de mamaie Rada. Si cand zic ingrijita, vorbesc serios. Inca de la primele firicele de viata, fasolea a fost acoperita cu Pet-uri, pentru a nu ajunge in ciocul porumbeilor. Apoi, a fost udata zilnic, cu atentie, la radacina, iar vara, pe seara facea fasolica o baita serioasa. Si am asteptat. Si am tot asteptat o floricica, semn de rod. Semn ca fasolea ne apreciaza efortul... S-a facut o fasole uriasa, deasa, umbroasa, loc de odihna pentru iepuras, loc de joaca pentru mine si Andreea. Si am tot asteptat... Cateva luni bune. Pana cand, intr-o dimineata, o vad pe toata in tarcul iepurelui. Mamaie Rada, satula de atata asteptare, a smuls-o si, blestemand, a dat-o mai departe, in circuitul firesc al lucrurilor...

Dar am apucat sa vedem ce e in varful vrejului de fasole. Sunt multe gargarite si daca te uiti din unghiul potrivit, e cerul. Asta m-a invatat Andreea. Ca nu e niciun bai ca nu ne-a dat pastai. A fost frumos ca fasolea a fost casuta gâzelor si o poarta spre joaca...

Caprescu si cei trei iezi. Poveste de adormit românii

2009-11-11T08:43:00.001-08:00

A fost odată ca niciodată, Tata Căprescu şi cei trei iezi ai săi. Cel mai mic, foarte mic, zis şi demis, era cel mai ascultător. Ceilalţi doi, din flori, zic vecinii, ar fi ascultat ei, dar nu prea aveau timp... pentru că erau ocupaţi cu strângerea galbenilor pentru fondul şcolii. Într-o zi, Tata Căprescu le zice:

-Dragii tatei, e musai să merg să fac o baie comunală, undeva- oriunde în ţară, şi chiar dacă nu fac decât să dau din gură, iertaţi-mi lipsa de originalitate, tot trebuie să mă credeţi că mă zbat ca în ultimii mei cinci ani să nu vă lipsească nimic. Ei, tu, ăsta mai mic şi ascultător meriţi măcar să primeşti înapoi camera din vest. Voi, ceilalţi doi băieţi mari, vă veţi descurca, aşa cum v-aţi descurcat de 40 şi ceva de ani încoace, până să vă iau eu în braţe.

-Bine, tătucă Căprescu, ziseră iezii, dând din codiţe şi frecându-şi corniţele de pereţii casei.

-Nu-i aşa de simplu, ascultaţi la mine! Cât o să fiu plecat, s-ar putea să vină lupul majoritar şi să vrea să vă pape, numai că el nu ştie cântecelul mamei pe care eu l-am învăţat când eram mic. Foarte mic.

-Care e cântecelul, care e cântecelul? striga ieduţul cel mic.

-Sună aşa: Trei iezi încuiaţi/ uşa mamei descuiaţi/ că mama v-aduce vouă/funcţii-n frunte/la deconcentrate/ ministere în panere/ bani în ţâţe nu tărâţe/ guvernare nu schimbare/ nu dosare, nu-'nchisoare...

- Bine tătucă, n-o să ne lăsăm speriaţi de nimeni, n-o să deschidem nimănui şi nu ieşim din vorba ta. Ai bani la tine?

Tata Căprescu se uită chiorâş la iedul 'ăl mai mare şi spunându-i că aici nu e la ora de economie şi nici de logică, morală sau psihiatrie, ieşi din casa bătrânească, trăgând aer în piept.

-Uite, vezi, tata nu şi-a luat concediu, munceşte până la epuizare pentru noi, plângea cu suspine iedul cel mai mic.

După care s-au încins ieduţii la un monopoly, timp în care lupul majoritar se lipi cu botul de fereastră, salivă îndelung şi bătu în uşă.

-Cine e? întrebă iedul cel mare.

-Sunt eu, mă-mă-mămuca, se bâlbâi lupul.

-Ha, strigă fericit iedul mijlociu. Ha, noi n-avem mamăăă, n-avem tatăăăă, daţi-ne şi nouăăă cevaaa.

Iedul cel mai mic chicotea.

-Dispari, lupule, ne-a zis tătuca că o să vii, zise el mândru.

Lupul majoritar se dădu cu capul de perete de ciudă, oftă, dar nu renunţă şi mai zăbovi câteva zile pe lângă casă, până când îi auzi pe ieduţi fredonând o melodioară.

-Ahaaaa, v-am prins. Ai mei sunteţi! Ce SRI, ce alte servicii secrete... strigaţi din casă ca dobitocii...

Şi-'ncepu lupul: " trei iezi cucuieţi, uşa mamei descuieţi, că mama v-aduce vouă, lapte-n ţâţe., frunze-n buze, mălăieşi"..

Pfuai, simţindu-se ofensaţi de promisiunile aberante ale aşa- zisei mame, iezii au început să lovească puternic în masă cu copituţele, în semn de protest. Văzuseră la TV cum se face. Ameninţau chiar cu greva foamei şi cu boicotarea alegerilor locale din pădure.

Acoperindu-şi cu labele firavele-i urechi, strigând disperat, lupul fugi la primul fierar şi-i zise.

-Cânt ca dracu', ascute-mi limba! Plătesc bine!

Se întoarse lupul pregătit şi începu atât de subţire că aproape îl puteai confunda cu o sirenă:

" trei iezi, încuiaţi, uşa mamei descuiaţi, că mama v-aduce vouă, 20.000 de euro, tva mai mic, impozit forfetar eliminat, CAS mai mic, nu taxă de mediu, depozite ecologice..." şi înşira lupul majoritar tot ce-i trecea prin capul lui de două ori mai mare de câteva luni.

Iedul cel mic nu recunoscu programul electoral şi se ascunse într-o ladă, dar ceilalţi doi considerând că vocea poate trece, hotărâră să deschidă.

(următorul paragraf este interzis minorilor sub 12 ani) Şi să vezi măcel! Le-au zburat capetele, picioarele le-au stat unde le-au zburat capetele...

Doar ieduţul cel mic, respirând din ce în ce mai rar, plângea în lădiţa lui, aşteptându-l pe Tata Căprescu să vină şi să facă dreptate, cum scrie la carte.

Numai că Tata Căprescu, întors de la baia comunală se prinse că acasă la el capetele stăteau unde le erau picioarele, se gândi preţ de câteva minute, ridică din umeri, îşi şterse pantalonii, scoase din garaj bărcuţa şi o lansă pe râuşorul din spatele gospodăriei, şi plecă mai departe, fluierând. Fluierând a pagubă.

Sfârşit.

Croll.... de final

Ieduţul cel mic se trezi cu bunicuţa înfometată deasupra lui, cu cuţitu-n mână:)

Fantomele celorlalţi doi ieduţi îl bântuie şi acum pe Tata Căprescu pentru că nu i-a răzbunat.

Lupul majoritar s-a căsătorit şi s-a apucat de făcut brânză. Mare brânză.

Ah, înainte de alegerile locale din pădure, BEC a admis contestaţia veveriţelor şi au fost lăsate la locul lor, pe panourile electorale, afişele pentru referendumul privind păstrarea căpriţelor, chiar dacă sunt dăunătoare, ronţăind fără limită iarba publică.

A consemnat,

mama Andreei :)

Undeva, pe traseul Bran Moeciu

2009-11-09T04:23:00.000-08:00

Era un peisaj, asa, breathtaking... Imi pare rau ca pozele nu pot releva "adevaratele dimensiuni". Dealurile uriase, vantul, mirosul de iarba atat de curata, ei, cateva cacareze razlete nu ne deranjau prea tare. Sunt poze din calatoria in care am vazut Transfagarasanul. Doamne, acum as pleca.

Cascada Urlatoarea

2009-11-07T03:34:00.000-08:00

Andreea a zis: asta e Cascada??? Mda, asa ziceam si eu. E drum luuung pentru o urlatoare atat de ... In fine, e frumos. Dar eu tot cred ca adevarata urlatoare era mai sus :) Chiar mi-e dor de munte.

Din calatoria noastra, o bruma II

2009-11-06T04:19:00.000-08:00

O bruma de frumusete

2009-11-06T04:03:00.000-08:00

Era pe la jumatatea lui iunie cand am zbughit-o la munte. O zi si o noapte. De fapt, ideea a fost lui Andrei, ne-a luat prin surprindere, ne-a zis imbracati-va, va scot la plimbare. Am crezut ca ne duce la Bucuresti, in vreun parc... Ne-am trezit pe autostrada :) A fost pentru prima data cand eu si Bobo am vazut Transfagarasanul. Firesc, am vomitat la greu, amandoua,(eu mai mult pentru ca o vedeam pe ea, empatie sa-i zicem :P) noroc ca era destul de frig afara cat sa ne revenim usor. Era chiar foarte frig, pentru cum ne imbracaseram noi, asa, de parc de distractii. Am mancat la Balea Lac si Bobo murea de ras cand il vedea pe un nene cu schiurile mai sa aterizeze in lac. Ii tot spunea chelnerului, stii la mine la Giurgiu, e cald, uite, am tricou pe sub bluza :))) Stiu ca e destul de "friguroasa" poza asta, dar, ce n-ati primit caldura de la CET? Sa multumim partiduluuuui :P

Haideti la poalele Transfagarasanului sa ne calim si sa scapam de porcina.

Romania, trezeste-te! Ha, ar trebui sa luam niste banuti pe chestia asta :P

2009-11-04T07:35:00.001-08:00

Nu e din bumbac. Nu stiu de ce i-a placut asa de tare...

In amintirea lui Shoimiss, la cererea lui Andrei!

2009-11-04T07:19:00.000-08:00

Unii asa si-l vor aminti. :D

Si cand s-a facut mare...

2009-11-04T06:56:00.000-08:00

Vrea sa plece de la mamaaaaa.... Un pic mai incolo, sa nu-l prinda iarna cu urechile afara. Galerii astupate. De 10 ori facute, de 10 ori astupate, pana cand iepurele s-a prins, s-a resemnat si a intrat in cusca. Sigur n-a sapat acolo, l-am verificat.

Atentie, la finalul filmarii canta un cocos. Mama lui, m-am si speriat! :))))

Atentie, se... mangaie!

2009-11-04T06:40:00.000-08:00

Toata lumea vorbeste despre iepurele meu. Cat de bine i-ar sta cu niste rosii pe langa urechi, cu cartofi copti pe langa picioruse, cu sos picant sau cu ulei de masline. Cum naiba sa-l mananc, fratilor???

The great escape...

2009-11-04T06:29:00.000-08:00

Gardul acela nu mai e la fel. Nuuuu. E captusit cu folie, anti labute shmechere :) Dar, totusi, cand bunicile sunt la tara, nu stiu cum naiba face, tot evadeaza :P Bravo, Zighi!

Un vultur, film, very funny

2009-11-04T04:34:00.001-08:00

Coco si Zighi

2009-11-04T04:10:00.000-08:00

Din respect pentru ele. Sunt tefere, acasa, nu prin pomi, pe gard mai degraba, dar merita.
Merita si iepurasul. Il iubim. recunosc, tati avea dreptate, cu tot cu soim, ce gradina zoo misto de cartier puteam face. Iepurasului ii fac post separat.

In amintirea lui Shoimiss

2009-11-04T03:37:00.000-08:00

Shoimiss a fost puiul nostru aproximativ 2 luni. Manca orice, doar carne sa fie :) L-am dus la "pomu' batran", fara sa ii spui Andreei. Nici nu stiam cum i-as putea spune ca, gata, shoimiss e liber. Il iubea mai ales cand se urca in capul ei si batea din aripi ca si cand s-ar fi pregatit sa-si ia zborul de pe culmea unui munte. Un munte de copil. Asa ca, dupa vreo 48 de ore de la "disparitie", a intrat Bobo in gradina si a exclamat: aoleu, nu mai e soimul. Aoleu, a continuat ea, a zburat cu tot cu colivie :)))

Si a plans. Mangaia iepurele si plangea. Intoarce-te, shoimiss, intoarce-te, eu te astept aici. In toata chestia asta, doar iepurele parea in largul lui. Andreea a uitat destul de repede ca shoimiss ar fi trebuit sa ramana cu noi. Ma mai intreaba din cand in cand, mami, ti-e dor de el? Dar, lasa, mami, spune tot ea, e cu parintii lui acum. Multumesc, Bobo.

Sa fie polipi?

2009-11-04T00:58:00.000-08:00

E a 7-a zi de nas bolnavior. Anul trecut, am tinut-o asa vreo 3 luni. Doamna doctor ne zice ca ar putea fi polipi. Eu n-as face operatie. Eu as face o tinctura interesanta. Povestim.

As povesti despre tarile calde. Si-n rulota as sta acolo :)

Mai curand decat credeam :)

2009-11-03T08:03:00.000-08:00

O multime de fetisoare de fata minunata.

Un simplu inceput II

2009-11-03T07:49:00.000-08:00

Am gasit, ascunse intr-un folder ascuns intr-un colt... ascuns. Am gasit cateva poze. Pana intru la stiri, mama pune aici fetisoara de fata minunata. Multumesc.

Un simplu inceput

2009-11-03T07:35:00.000-08:00

Cel mai tare ma enerveaza ca nu am poze cu Bobo pe laptop. Asta inseamna ca trebuie sa-l "lucrez" acasa, numai ca acasa e Bobo. Si asta inseamna, pe cuvant, ca nu ma lasa sa caut poze, imi zice: uite-ma, sunt aici, joaca-te cu mine. Asa, cu un pic de ciuda pe... Bobo 'a mai mica.

E un simplu inceput si ma enerveaza la fel de tare ca uit mai mereu parola de intrare aici. Si uit ca am atatea de spus si uit ca am si timp. As fi pus numele meu, da, recunosc, sa fie blogul meu. Numai ca eu, nu mai sunt doar eu. Si n-am nevoie de blogul meu pe care as scrie doar cat de tampita e campania asta si cat de tare ma sperie vaccinarea antigripala. Obligatorie.

Asa ca la acest simplu inceput ma dau mare, mandra ca realizez cat sunt de mica... of, dar ce realizare. Pentru Bobo. Un simplu inceput de blog. Si pune mama si poze. Curand, ai sa vezi!