vineri, 27 noiembrie 2009

Zana Andreea

Aproape de Sfântul Andrei, Bobo s-a transformat într-o zână. O zână fermecată şi hoţişoară. Vicleană şi stăpână pe sine şi pe farmecele sale.
Mai întâi, a vrut să transforme fotograful într-un căţel. Dar fotograful s-a apărat de vrajă cu un talisman...

Nu-i nimic, zise zâna, am auzit că în această pădure doarme un prinţ.


Era chiar frumosul adormit din pădure. Ini-mini-iţi-biţi şi prinţul s-a transformat într-un...



Cangur. Simpatic, chiar foarte simpatic.




Auzind sirenele maşinii de poliţie, zâna a luat-o la goană...





Vaaaaai, prinţul e acum un cangur, iar poliţia e pe urmele mele... si mi-am pierdut bagheta. I-aş fi transformat pe oamenii legii în şoricei.
Bagheta magica.

luni, 23 noiembrie 2009

Mi-ar placea sa am

Nu stiu exact cât ar supravieţui îmbrăţişărilor şi pupăturilor Andreei, dar mi-ar plăcea. Să-l zmotocesc şi eu un pic :D

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Trei iezi, acum aproape trei ani...

Cehi ieghi cucuiechi, uchia mamii ghecuiechi, că mama b-aguche bouă, apche-n cuche, pughe-n bughe, mălăiechi în călcâiechi, god ghe caie în pinaie... Chi a benic upu, chi a mâncac pe ieghichior, miam-miam, chi pe ăa găcuniel...

Traduc: Trei iezi cucuieţi, uşa mamii descuieţi, că mama v-aduce vouă, lapte-n ţâţe, frunze-n buze, mălăieşi în călcâieşi, drob de sare în spinare. Şi a venit lupul, şi a mâncat pe iezişor, miam-miam :), şi pe ăla grăsunel.

Doamne, n-am mai auzit înregistrarea asta de vreo 3 ani!
Nu îmi vine să cred că îmi aduc aminte, dar că aproape n-o recunosc şi că totuşi o înţeleg. E o senzaţie ciudată.



video

P.S.: nu mă obsedează povestea asta!!! S-a întâmplat, pur şi simplu :)

Îmi place paint-ul

E un fel de.... Dumnezeu ştie!
ASta cred ca e Hannah Montana... sau blonda din PowerPuff Girls :)


Pur Picasso...

Alegător turmentat, tulburat, neprihănit, nemituit. Glumesc, e o feţişoară :D



Îmi doresc ca asta să nu fie o gărgăriţă storcită! Mi-e şi frică să întreb :D




Baba Cloanţa şi un căluţ





Ori de câte ori, Internetul nu funcţionează, Bobo alege paint... bătrânul paint al bătrânului windows.
Aceste desene au fost realizate ieri, 20 noiembrie 2009. Autor, exclusiv Bobo.
Suntem atât de mândri de tine, micuţa noastră artistă! Şi atât de ruşinaţi de noi... ne tremură mouse-ul... în general :D
Acum, Bobo a redescoperit jucării pe care nu le-a mai văzut de luni întregi. Îmi tot cere să terrmin odată cu blogul, că am scris destule, şi să redescopăr şi eu jucării pe care le ascunsesem :D Chiar nu-mi pot explica de ce, potrivit imaginaţiei ei, ar trebui să purtăm pantofi atât de uriaşi. A, poate că, într-adevăr, nu stăm prea bine pe propriile picioare :p Drăguţ.

vineri, 20 noiembrie 2009

Ce sa-i transmit lui Antonescu, mami?



Azi, înainte să plec la serviciu, am întrebat-o pe Bobo, aşa, din senin, ca şi cum i-aş fi întrebat pe şefii mei: vine Antonescu la Giurgiu, ce să-i transmit, mami, din partea ta?

Fără să stea pe gânduri, fără să mă întrebe "da' cine e ăsta", Andreea zice, ridicând din umeri: NIMIC. :)))))

Păi da, am zis eu râzând... după care, Andreea se răzgândeşte: a, poţi să-i zici să vină pe la mine, să ne jucăm!

Când îi ascultam discursul, imi imaginam cum, dând toţi cameramanii de la Capitală la o parte, lovind cu coatele fotografii şi reporterii care fac acelaşi lucru cu mine mai mereu, să ajung gâfâind la Antonescu şi să-i zic: Domnule Antonescu, sunt de la... A zis fii-mea să veniţi pe la ea să va jucaţi! Imi imaginam că poate pentru prima oară în viaţa lui, Antonescu s-ar putea să nu fi avut ca replică decât semnul crucii, făcut în mare grabă, ca să ajungă la dezbatere.

:)))


Mda, ideea e că de-aia "nu mai poate" Bobo... de ei...

vineri, 13 noiembrie 2009

Dublura lui Cocolino


Am gasit chiar acum o poza cu un catelus care seamana izbitor cu Coco a noastra. Andrei poate sa confirme, asa arata Crocodilamu cand era puiut. :)

Bobo si vrejul de fasole







Am avut vara aceasta, in gradina, bineinteles, vreo trei randuri cu fasole, ingrijita de mamaie Rada. Si cand zic ingrijita, vorbesc serios. Inca de la primele firicele de viata, fasolea a fost acoperita cu Pet-uri, pentru a nu ajunge in ciocul porumbeilor. Apoi, a fost udata zilnic, cu atentie, la radacina, iar vara, pe seara facea fasolica o baita serioasa. Si am asteptat. Si am tot asteptat o floricica, semn de rod. Semn ca fasolea ne apreciaza efortul... S-a facut o fasole uriasa, deasa, umbroasa, loc de odihna pentru iepuras, loc de joaca pentru mine si Andreea. Si am tot asteptat... Cateva luni bune. Pana cand, intr-o dimineata, o vad pe toata in tarcul iepurelui. Mamaie Rada, satula de atata asteptare, a smuls-o si, blestemand, a dat-o mai departe, in circuitul firesc al lucrurilor...
Dar am apucat sa vedem ce e in varful vrejului de fasole. Sunt multe gargarite si daca te uiti din unghiul potrivit, e cerul. Asta m-a invatat Andreea. Ca nu e niciun bai ca nu ne-a dat pastai. A fost frumos ca fasolea a fost casuta gâzelor si o poarta spre joaca...

miercuri, 11 noiembrie 2009

Caprescu si cei trei iezi. Poveste de adormit românii


A fost odată ca niciodată, Tata Căprescu şi cei trei iezi ai săi. Cel mai mic, foarte mic, zis şi demis, era cel mai ascultător. Ceilalţi doi, din flori, zic vecinii, ar fi ascultat ei, dar nu prea aveau timp... pentru că erau ocupaţi cu strângerea galbenilor pentru fondul şcolii. Într-o zi, Tata Căprescu le zice:
-Dragii tatei, e musai să merg să fac o baie comunală, undeva- oriunde în ţară, şi chiar dacă nu fac decât să dau din gură, iertaţi-mi lipsa de originalitate, tot trebuie să mă credeţi că mă zbat ca în ultimii mei cinci ani să nu vă lipsească nimic. Ei, tu, ăsta mai mic şi ascultător meriţi măcar să primeşti înapoi camera din vest. Voi, ceilalţi doi băieţi mari, vă veţi descurca, aşa cum v-aţi descurcat de 40 şi ceva de ani încoace, până să vă iau eu în braţe.
-Bine, tătucă Căprescu, ziseră iezii, dând din codiţe şi frecându-şi corniţele de pereţii casei.
-Nu-i aşa de simplu, ascultaţi la mine! Cât o să fiu plecat, s-ar putea să vină lupul majoritar şi să vrea să vă pape, numai că el nu ştie cântecelul mamei pe care eu l-am învăţat când eram mic. Foarte mic.
-Care e cântecelul, care e cântecelul? striga ieduţul cel mic.
-Sună aşa: Trei iezi încuiaţi/ uşa mamei descuiaţi/ că mama v-aduce vouă/funcţii-n frunte/la deconcentrate/ ministere în panere/ bani în ţâţe nu tărâţe/ guvernare nu schimbare/ nu dosare, nu-'nchisoare...
- Bine tătucă, n-o să ne lăsăm speriaţi de nimeni, n-o să deschidem nimănui şi nu ieşim din vorba ta. Ai bani la tine?
Tata Căprescu se uită chiorâş la iedul 'ăl mai mare şi spunându-i că aici nu e la ora de economie şi nici de logică, morală sau psihiatrie, ieşi din casa bătrânească, trăgând aer în piept.
-Uite, vezi, tata nu şi-a luat concediu, munceşte până la epuizare pentru noi, plângea cu suspine iedul cel mai mic.
După care s-au încins ieduţii la un monopoly, timp în care lupul majoritar se lipi cu botul de fereastră, salivă îndelung şi bătu în uşă.
-Cine e? întrebă iedul cel mare.
-Sunt eu, mă-mă-mămuca, se bâlbâi lupul.
-Ha, strigă fericit iedul mijlociu. Ha, noi n-avem mamăăă, n-avem tatăăăă, daţi-ne şi nouăăă cevaaa.
Iedul cel mai mic chicotea.
-Dispari, lupule, ne-a zis tătuca că o să vii, zise el mândru.
Lupul majoritar se dădu cu capul de perete de ciudă, oftă, dar nu renunţă şi mai zăbovi câteva zile pe lângă casă, până când îi auzi pe ieduţi fredonând o melodioară.
-Ahaaaa, v-am prins. Ai mei sunteţi! Ce SRI, ce alte servicii secrete... strigaţi din casă ca dobitocii...
Şi-'ncepu lupul: " trei iezi cucuieţi, uşa mamei descuieţi, că mama v-aduce vouă, lapte-n ţâţe., frunze-n buze, mălăieşi"..
Pfuai, simţindu-se ofensaţi de promisiunile aberante ale aşa- zisei mame, iezii au început să lovească puternic în masă cu copituţele, în semn de protest. Văzuseră la TV cum se face. Ameninţau chiar cu greva foamei şi cu boicotarea alegerilor locale din pădure.
Acoperindu-şi cu labele firavele-i urechi, strigând disperat, lupul fugi la primul fierar şi-i zise.
-Cânt ca dracu', ascute-mi limba! Plătesc bine!
Se întoarse lupul pregătit şi începu atât de subţire că aproape îl puteai confunda cu o sirenă:
" trei iezi, încuiaţi, uşa mamei descuiaţi, că mama v-aduce vouă, 20.000 de euro, tva mai mic, impozit forfetar eliminat, CAS mai mic, nu taxă de mediu, depozite ecologice..." şi înşira lupul majoritar tot ce-i trecea prin capul lui de două ori mai mare de câteva luni.
Iedul cel mic nu recunoscu programul electoral şi se ascunse într-o ladă, dar ceilalţi doi considerând că vocea poate trece, hotărâră să deschidă.
(următorul paragraf este interzis minorilor sub 12 ani) Şi să vezi măcel! Le-au zburat capetele, picioarele le-au stat unde le-au zburat capetele...
Doar ieduţul cel mic, respirând din ce în ce mai rar, plângea în lădiţa lui, aşteptându-l pe Tata Căprescu să vină şi să facă dreptate, cum scrie la carte.
Numai că Tata Căprescu, întors de la baia comunală se prinse că acasă la el capetele stăteau unde le erau picioarele, se gândi preţ de câteva minute, ridică din umeri, îşi şterse pantalonii, scoase din garaj bărcuţa şi o lansă pe râuşorul din spatele gospodăriei, şi plecă mai departe, fluierând. Fluierând a pagubă.

Sfârşit.


Croll.... de final
Ieduţul cel mic se trezi cu bunicuţa înfometată deasupra lui, cu cuţitu-n mână:)
Fantomele celorlalţi doi ieduţi îl bântuie şi acum pe Tata Căprescu pentru că nu i-a răzbunat.
Lupul majoritar s-a căsătorit şi s-a apucat de făcut brânză. Mare brânză.
Ah, înainte de alegerile locale din pădure, BEC a admis contestaţia veveriţelor şi au fost lăsate la locul lor, pe panourile electorale, afişele pentru referendumul privind păstrarea căpriţelor, chiar dacă sunt dăunătoare, ronţăind fără limită iarba publică.


A consemnat,

mama Andreei :)

luni, 9 noiembrie 2009

Undeva, pe traseul Bran Moeciu











Era un peisaj, asa, breathtaking... Imi pare rau ca pozele nu pot releva "adevaratele dimensiuni". Dealurile uriase, vantul, mirosul de iarba atat de curata, ei, cateva cacareze razlete nu ne deranjau prea tare. Sunt poze din calatoria in care am vazut Transfagarasanul. Doamne, acum as pleca.

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Cascada Urlatoarea

Andreea a zis: asta e Cascada??? Mda, asa ziceam si eu. E drum luuung pentru o urlatoare atat de ... In fine, e frumos. Dar eu tot cred ca adevarata urlatoare era mai sus :) Chiar mi-e dor de munte.



















vineri, 6 noiembrie 2009

Din calatoria noastra, o bruma II







O bruma de frumusete




Era pe la jumatatea lui iunie cand am zbughit-o la munte. O zi si o noapte. De fapt, ideea a fost lui Andrei, ne-a luat prin surprindere, ne-a zis imbracati-va, va scot la plimbare. Am crezut ca ne duce la Bucuresti, in vreun parc... Ne-am trezit pe autostrada :) A fost pentru prima data cand eu si Bobo am vazut Transfagarasanul. Firesc, am vomitat la greu, amandoua,(eu mai mult pentru ca o vedeam pe ea, empatie sa-i zicem :P) noroc ca era destul de frig afara cat sa ne revenim usor. Era chiar foarte frig, pentru cum ne imbracaseram noi, asa, de parc de distractii. Am mancat la Balea Lac si Bobo murea de ras cand il vedea pe un nene cu schiurile mai sa aterizeze in lac. Ii tot spunea chelnerului, stii la mine la Giurgiu, e cald, uite, am tricou pe sub bluza :))) Stiu ca e destul de "friguroasa" poza asta, dar, ce n-ati primit caldura de la CET? Sa multumim partiduluuuui :P

Haideti la poalele Transfagarasanului sa ne calim si sa scapam de porcina.


miercuri, 4 noiembrie 2009

Romania, trezeste-te! Ha, ar trebui sa luam niste banuti pe chestia asta :P


Nu e din bumbac. Nu stiu de ce i-a placut asa de tare...

In amintirea lui Shoimiss, la cererea lui Andrei!

Unii asa si-l vor aminti. :D
video

Si cand s-a facut mare...

video

Vrea sa plece de la mamaaaaa.... Un pic mai incolo, sa nu-l prinda iarna cu urechile afara. Galerii astupate. De 10 ori facute, de 10 ori astupate, pana cand iepurele s-a prins, s-a resemnat si a intrat in cusca. Sigur n-a sapat acolo, l-am verificat.

Atentie, la finalul filmarii canta un cocos. Mama lui, m-am si speriat! :))))

Atentie, se... mangaie!

video

Toata lumea vorbeste despre iepurele meu. Cat de bine i-ar sta cu niste rosii pe langa urechi, cu cartofi copti pe langa picioruse, cu sos picant sau cu ulei de masline. Cum naiba sa-l mananc, fratilor???

The great escape...

video

Gardul acela nu mai e la fel. Nuuuu. E captusit cu folie, anti labute shmechere :) Dar, totusi, cand bunicile sunt la tara, nu stiu cum naiba face, tot evadeaza :P Bravo, Zighi!

Un vultur, film, very funny

video

Coco si Zighi




Din respect pentru ele. Sunt tefere, acasa, nu prin pomi, pe gard mai degraba, dar merita.
Merita si iepurasul. Il iubim. recunosc, tati avea dreptate, cu tot cu soim, ce gradina zoo misto de cartier puteam face. Iepurasului ii fac post separat.




In amintirea lui Shoimiss


Shoimiss a fost puiul nostru aproximativ 2 luni. Manca orice, doar carne sa fie :) L-am dus la "pomu' batran", fara sa ii spui Andreei. Nici nu stiam cum i-as putea spune ca, gata, shoimiss e liber. Il iubea mai ales cand se urca in capul ei si batea din aripi ca si cand s-ar fi pregatit sa-si ia zborul de pe culmea unui munte. Un munte de copil. Asa ca, dupa vreo 48 de ore de la "disparitie", a intrat Bobo in gradina si a exclamat: aoleu, nu mai e soimul. Aoleu, a continuat ea, a zburat cu tot cu colivie :)))
Si a plans. Mangaia iepurele si plangea. Intoarce-te, shoimiss, intoarce-te, eu te astept aici. In toata chestia asta, doar iepurele parea in largul lui. Andreea a uitat destul de repede ca shoimiss ar fi trebuit sa ramana cu noi. Ma mai intreaba din cand in cand, mami, ti-e dor de el? Dar, lasa, mami, spune tot ea, e cu parintii lui acum. Multumesc, Bobo.

Sa fie polipi?


E a 7-a zi de nas bolnavior. Anul trecut, am tinut-o asa vreo 3 luni. Doamna doctor ne zice ca ar putea fi polipi. Eu n-as face operatie. Eu as face o tinctura interesanta. Povestim.
As povesti despre tarile calde. Si-n rulota as sta acolo :)

marți, 3 noiembrie 2009

Mai curand decat credeam :)


O multime de fetisoare de fata minunata.

Un simplu inceput II


Am gasit, ascunse intr-un folder ascuns intr-un colt... ascuns. Am gasit cateva poze. Pana intru la stiri, mama pune aici fetisoara de fata minunata. Multumesc.

Un simplu inceput




Cel mai tare ma enerveaza ca nu am poze cu Bobo pe laptop. Asta inseamna ca trebuie sa-l "lucrez" acasa, numai ca acasa e Bobo. Si asta inseamna, pe cuvant, ca nu ma lasa sa caut poze, imi zice: uite-ma, sunt aici, joaca-te cu mine. Asa, cu un pic de ciuda pe... Bobo 'a mai mica.


E un simplu inceput si ma enerveaza la fel de tare ca uit mai mereu parola de intrare aici. Si uit ca am atatea de spus si uit ca am si timp. As fi pus numele meu, da, recunosc, sa fie blogul meu. Numai ca eu, nu mai sunt doar eu. Si n-am nevoie de blogul meu pe care as scrie doar cat de tampita e campania asta si cat de tare ma sperie vaccinarea antigripala. Obligatorie.


Asa ca la acest simplu inceput ma dau mare, mandra ca realizez cat sunt de mica... of, dar ce realizare. Pentru Bobo. Un simplu inceput de blog. Si pune mama si poze. Curand, ai sa vezi!