joi, 31 decembrie 2009

Pentru 2015


Acum câţiva ani, cineva mă întreba cum mă văd eu peste cinci ani. De ce cinci şi nu şase, ori patru, ori zece, am întrebat. Nu îmi amintesc ce mi-a răspuns, îmi amintesc însă că a repetat întrebarea.
Am cerut detalii. Cum ma văd din punct de vedere profesional, financiar, sentimental?
Din toate punctele de vedere, mi-a zis.
Am privit în gol, căutând un răspuns nu de dragul răspunsului, ci era, firesc, un fel de rugăciune, era un fel de promisiune.
Am căutat câteva minute. Ştiam însă cu câteva fracţiuni de secundă înainte să redeschid gura, ce era cel mai important.
" Mă văd cu un copil. Mă văd într-un apartament, la o masă, dimineaţa, cu cafeaua în faţă, intră fetiţa mea şi, aşa adormită şi moale ca o prăjitură de la cofetărie, cu mâinile întinse spre mine, se apropie, mă ia de gât şi îmi zice eşti cea mai bună mamă din lume. Apoi, mă văd la un serviciu bun, cu un salariu decent... Aşa mă văd peste cinci ani".
Am şi scris chestia asta undeva.
Aveam 19 ani când am făcut pactul ăsta cu... mine, destinul, Dumnezeu...
De ce n-am zis că mă văd cu iaht, elicopter, ori în Parlamentul European, ori măritată cu piticul ăla, cum îl cheamă, Iri, aşa, Iri? Nu ştiu, poate sunt conştientă de limitele-mi fantastice, ori poate pentru că fericirea chiar vine din altceva şi eu ştiam cumva chestia asta. Sigur, sigur, totul e relativ.
Nu s-a întâmplat decât ceea ce am proiectat. Am făcut de fapt proiecţia asta dintotdeauna. De copil. Şi s-a întâmplat doar ce am proiectat.
Cum mă văd acum peste cinci ani?
Hmm, aproape la fel. Cu o fetiţă cu părul lung, cea mai bună prietenă a mea, care mă îmbrăţişează spunându-mi eşti cea mai bună mamă din lume.

Of, cum să strecor acolo şi un mercedes? :P Nu intră, fraţilor, nu intră!


La Mulţi Ani! 2010, La Mulţi Ani!

miercuri, 30 decembrie 2009

În noaptea de Crăciun

În cea mai palpitantă noapte a anului. Copilul doarme. Se trezeşte însă pe la 2.30 întrebând dacă a venit Moş Crăciun. Părinţii dormeau şi ei. Nu ştiau dacă venise :D
Şoricelul Ratatouille aştepta să-l vadă pe Moş Crăciun. L-a văzut şi a zâmbit.

Pentru toate clipele minunate pe care ni le-a oferit, pentru toate faptele bune şi cuvintele frumoase, pentru toată fericirea şi bucuria şi frumuseţea. Pentru că există şi este cea mai mare realizare. Pentru că Andreea nu putea fi decât Andreea, Moş Crăciun a venit.





miercuri, 23 decembrie 2009

Mai vii, Moş Crăciun?


Oameni buni, eu voi împlini peste două luni 27 de ani. Ştiu, ştiu, pentru Dumnezeu, ştiu totul pentru că toată săptămâna am tot căutat cadouri pentru Andreea. Ştiu că e rândul meu să fiu Moş Crăciun. Ştiu că sunt. Sunt un Moş Crăciun dispus să treacă peste toate boacănele fetiţei, peste toate palmele date la propriu bunicilor la supărare, peste incidentul din grădină de astă-primăvară când un iepure a mierlit-o când i-a căzut cuşca în cap, trec şi peste " nu te mai iubesc, ba te iubesc, eşti cea mai rea, eşti cea mai bună...". Sunt un Moş Crăciun care tremură de emoţie când aşează cadourile sub brad, de emoţie ca nu cumva copilul să facă ochii mari chiar atunci, când cu fundu-n sus nu e un bătrânel în roşu, ci mami în pijamale.
Sunt un Moş Crăciun care simte că nu a luat destul de multe, că ar fi putut câştiga mai bine pentru un cal de jucărie de vreo 15 milioane, pentru o mâţă de vreo 5, măcar pentru un câine adevărat la vreo 4 sute de grame.
Sunt Moş Crăciun care se linişteşte bănuind că micuţa se va bucura totuşi măcar de pokemoni, moş temător în acelaşi timp gândind că va vedea pe spatele cutiei poza a încă unui set.
Sunt Moş Crăciun.
Şi atunci, de ce acolo, acolo unde îi zicem noi mereu, acolo adânc în mintea mea cu legături relative... şi relativ reale, de ce tot sper ca, prin minune, să găsesc sub brad un cadou pentru mine şi nimeni să nu ştie cum naiba a ajuns acolo?
Dacă mai este cineva care simte asta, vă rog, nu-mi explicaţi!
Când o să mă duc, mă voi duce fericită pentru că deşi fata aia de la bloc, care mi-a ruinat visele la 5 ani, spunându-mi că nu există Moş Crăciun, n-a reuşit să mă ruineze complet.


Sărbători Fericite!

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Povestea Fulgului Bobo

Ştiu că e minunat ce lasă Dumnezeu noaptea pe geamurile noastre. Ştiu, şi îi mulţumesc pentru asta. Dar, pentru Dumnzeu, florile astea sunt pe geamul bucătăriei mele, pe INTERIOR! E destul de frig, dimineaţa la bucătărie :D
Cine cunoaşte fenomenul, vă rog, explicaţi copilului meu de ce se formează flori şi nu canguri, foci ori căţei.

Îngeri pe zăpadă, ieri seară, în faţa gospodăriei.


Tătic. Cu chibriturile. L-am trezit. Taaaaaatiiii, ne-ai promis că ne duci cu sania!!! Te rugăm, te poţi trezi? Te rugăm, zi-ne... A zis scurt, hai, îmbrăcarea! Yuuuuu, ca la armată. Record. 5 minute, fete afară, aşteptând sania. Căluţ( Andrei) înhămat, tras vreun kilometru. Bătaie cu zăpadă, apoi căluţ trecut la meseria de bază, fotograf. Mulţumim pentru poze, n-am fi avut ce pune pe blog dacă doar trăgeai la sanie :D. Căluţ bonav dup-aia, transpirat după sanie, înfrigurat înainte de culcare :( Căluţ îngrijit şi iubit şi mai bine acum.



Mămica. Cu chibriturile.
A fost o dată, ca în fiecare iarnă, o mămică fericită, aproape la fel de fericită precum fetiţa ei, văzând minunata mare albă şi rece şi fantastică şi atât de " ca atunci când eram mică". Şi se tăvăli mămica prin zăpadă, pe bune la propriu, trase de sanie până rămase fără pic de aer şi vreo trei kile( ceea ce foarte mişto), şi alergă copil prin nămeţişori... ca un copil ce este încă, mândră de chestia asta. Mda, îmi îngheţaseră mâinile cumplit şi mucul îmi îngheţase şi sufletu'n mine, dar, Dumnezeule, cât de fericită sunt când ninge şi e atâta zăpadă!
Fetiţa. Cu chibriturile. Aici avem un copil şugubăţ, cu o feţişoară de zile mari, cu gerul în nas şi-n amigdale şi totuşi, Dumnezeule, fără vreo problemă after. Long live gentamicina... Sau, eu ştiu, long live vitamina C. Copilul a fost fericit şi şi-a fericit mama cu o joacă straşnică de-a Inuyasha şi de -a Ash, Don, Miroku, Kagome, Andreea, Cătălina, cu căţeii noştri aciuaţi de fix acum un an, Micuţ şi Negruţa, la o bătaie sănătoasă cu zăpadă, în cea mai frumoasă seara de anul acesta. God, feels good to be alive. I'll miss these things when I shall be just snow :)

Fetiţa cu bulgărele. Din ce în ce mai mic din cauza căzăturilor:)))
o, este de menţionat că fetiţa poartă geaca mamei, în ideea ca în faţa curţii nu ne vede nimeni. Şi, serios vorbind, eram singurii nebuni afară cu copilul în plin ger şi nămeţi. Exagerez. Nu sunt nămeţi. E doar zăpada dată pe stradă de vecinii care au scos-o din curte...

În casă, pe mămică, tătic şi fetiţă i-a aşteptat bradul.
Eu nu înţeleg o chestie, îi zic fetei că bradul i l-a adus Moş Crăciun, ea zice, ura, după care zice, dar ce l-aţi luat artificial anul ăsta????? Repet, mama, Moşul l-a adus. Ea zice, yeeee, mulţumesc Moşule, după care: dar eu ştiu globurile astea de anul trecut şi ştiu că mai erau şi unele de sticlăăăă, deci, de ce n-aţi luat brad natural? Eu dau capul pe spate şi zic, Mamaaaaa, vorbeşte cu Moşul! Ea se întoarce către Andrei: Tati.... :)))))
Am senzaţia ca ea nu vrea să ne spună cine e de fapt Moş Crăciun. Glumesc!
Sper...
Artificial. Nu miroase a brad, dar mie îmi miroase a brad ori de câte ori îl privesc. Cred că e cel mai reuşit brad pe care l-am împodobit eu în ultimii ani. Multicolor aşa, curcubeu, asa cum e el:)
ŞI, A, ERA SĂ UIT, GÂNDINDU-MĂ CĂ S-AR PUTEA SĂ DISPARĂ ZĂPADA ASTA PÂNĂ PE 25, MI-AM IMAGINAT CĂ A FOST DEJA CRĂCIUNUL. ASTFEL, NU VOI MAI AVEA VREUN REGRET. CEEA CE VĂ DORESC ŞI VOUĂ!
CRĂCIUN FERICIT!

miercuri, 16 decembrie 2009

Targ de Cadouri

"Obiecte" traditionale bulgaresti. Faine de tot. Seamana cu ale noastre :P
Lumanarele si alte minuni.

Obiecte decorative din fier forjat. Arata bestial.



Sincer, mi-as vedea sufrageria decorata asa :)


Ornamente moderne din tot felul de materiale lucioase. Simpatice.







Avem la Giurgiu un mic Targ al Cadourilor de Craciun.
Spun mic comparandu-l cu ce vad la TV, cu alte targuri din alte orase.
Dar in semn de apreciere pentru initiativa unor oameni din orasul asta mic cu sanse mici sa sara in aer vreodata de bunastare, postez aici cateva aspecte surprinse din targusorul nostru giurgiuvean.
Si, promit ca pokemonii vor ajunge sub bradutul fetei mele. Asta ca sa nu mai chitai ca pikachu, sa fac baloane de saliva ca peeploop sau sa ma maimutaresc precum ambipom. :)

Back







Am lipsit mult.
Andreea a racit din nou, apoi a venit peste mine cel de-al doilea tur de scrutin, apoi deznadejdea, apoi stiri dupa alegeri, apoi resemnarea, apoi s-a imbolnavit Andrei, apoi m-a luat pe mine din nou raceala. Nu sunt bine nici acum, desi parca boala se manifesta fara simptome crunte, probabil datorita bitterului :D
Dar au fost si momente frumoase. Minunate si datatoare de speranta.
A venit Sfantul Andrei, cu cadouri de la familie si de la Eva, Ana si Mugur.
Dupa ce am terminat cu gentamicina am vizitat renii, pinguinii si mosii din Alei.
Ulterior, a venit Mos Nicolae.
Azi am gasit zapada, nu in exces, cat sa ne bucuram.
Promit sa revin cu detalii si multe poze.

vineri, 27 noiembrie 2009

Zana Andreea

Aproape de Sfântul Andrei, Bobo s-a transformat într-o zână. O zână fermecată şi hoţişoară. Vicleană şi stăpână pe sine şi pe farmecele sale.
Mai întâi, a vrut să transforme fotograful într-un căţel. Dar fotograful s-a apărat de vrajă cu un talisman...

Nu-i nimic, zise zâna, am auzit că în această pădure doarme un prinţ.


Era chiar frumosul adormit din pădure. Ini-mini-iţi-biţi şi prinţul s-a transformat într-un...



Cangur. Simpatic, chiar foarte simpatic.




Auzind sirenele maşinii de poliţie, zâna a luat-o la goană...





Vaaaaai, prinţul e acum un cangur, iar poliţia e pe urmele mele... si mi-am pierdut bagheta. I-aş fi transformat pe oamenii legii în şoricei.
Bagheta magica.

luni, 23 noiembrie 2009

Mi-ar placea sa am

Nu stiu exact cât ar supravieţui îmbrăţişărilor şi pupăturilor Andreei, dar mi-ar plăcea. Să-l zmotocesc şi eu un pic :D

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Trei iezi, acum aproape trei ani...

Cehi ieghi cucuiechi, uchia mamii ghecuiechi, că mama b-aguche bouă, apche-n cuche, pughe-n bughe, mălăiechi în călcâiechi, god ghe caie în pinaie... Chi a benic upu, chi a mâncac pe ieghichior, miam-miam, chi pe ăa găcuniel...

Traduc: Trei iezi cucuieţi, uşa mamii descuieţi, că mama v-aduce vouă, lapte-n ţâţe, frunze-n buze, mălăieşi în călcâieşi, drob de sare în spinare. Şi a venit lupul, şi a mâncat pe iezişor, miam-miam :), şi pe ăla grăsunel.

Doamne, n-am mai auzit înregistrarea asta de vreo 3 ani!
Nu îmi vine să cred că îmi aduc aminte, dar că aproape n-o recunosc şi că totuşi o înţeleg. E o senzaţie ciudată.



video

P.S.: nu mă obsedează povestea asta!!! S-a întâmplat, pur şi simplu :)

Îmi place paint-ul

E un fel de.... Dumnezeu ştie!
ASta cred ca e Hannah Montana... sau blonda din PowerPuff Girls :)


Pur Picasso...

Alegător turmentat, tulburat, neprihănit, nemituit. Glumesc, e o feţişoară :D



Îmi doresc ca asta să nu fie o gărgăriţă storcită! Mi-e şi frică să întreb :D




Baba Cloanţa şi un căluţ





Ori de câte ori, Internetul nu funcţionează, Bobo alege paint... bătrânul paint al bătrânului windows.
Aceste desene au fost realizate ieri, 20 noiembrie 2009. Autor, exclusiv Bobo.
Suntem atât de mândri de tine, micuţa noastră artistă! Şi atât de ruşinaţi de noi... ne tremură mouse-ul... în general :D
Acum, Bobo a redescoperit jucării pe care nu le-a mai văzut de luni întregi. Îmi tot cere să terrmin odată cu blogul, că am scris destule, şi să redescopăr şi eu jucării pe care le ascunsesem :D Chiar nu-mi pot explica de ce, potrivit imaginaţiei ei, ar trebui să purtăm pantofi atât de uriaşi. A, poate că, într-adevăr, nu stăm prea bine pe propriile picioare :p Drăguţ.

vineri, 20 noiembrie 2009

Ce sa-i transmit lui Antonescu, mami?



Azi, înainte să plec la serviciu, am întrebat-o pe Bobo, aşa, din senin, ca şi cum i-aş fi întrebat pe şefii mei: vine Antonescu la Giurgiu, ce să-i transmit, mami, din partea ta?

Fără să stea pe gânduri, fără să mă întrebe "da' cine e ăsta", Andreea zice, ridicând din umeri: NIMIC. :)))))

Păi da, am zis eu râzând... după care, Andreea se răzgândeşte: a, poţi să-i zici să vină pe la mine, să ne jucăm!

Când îi ascultam discursul, imi imaginam cum, dând toţi cameramanii de la Capitală la o parte, lovind cu coatele fotografii şi reporterii care fac acelaşi lucru cu mine mai mereu, să ajung gâfâind la Antonescu şi să-i zic: Domnule Antonescu, sunt de la... A zis fii-mea să veniţi pe la ea să va jucaţi! Imi imaginam că poate pentru prima oară în viaţa lui, Antonescu s-ar putea să nu fi avut ca replică decât semnul crucii, făcut în mare grabă, ca să ajungă la dezbatere.

:)))


Mda, ideea e că de-aia "nu mai poate" Bobo... de ei...

vineri, 13 noiembrie 2009

Dublura lui Cocolino


Am gasit chiar acum o poza cu un catelus care seamana izbitor cu Coco a noastra. Andrei poate sa confirme, asa arata Crocodilamu cand era puiut. :)

Bobo si vrejul de fasole







Am avut vara aceasta, in gradina, bineinteles, vreo trei randuri cu fasole, ingrijita de mamaie Rada. Si cand zic ingrijita, vorbesc serios. Inca de la primele firicele de viata, fasolea a fost acoperita cu Pet-uri, pentru a nu ajunge in ciocul porumbeilor. Apoi, a fost udata zilnic, cu atentie, la radacina, iar vara, pe seara facea fasolica o baita serioasa. Si am asteptat. Si am tot asteptat o floricica, semn de rod. Semn ca fasolea ne apreciaza efortul... S-a facut o fasole uriasa, deasa, umbroasa, loc de odihna pentru iepuras, loc de joaca pentru mine si Andreea. Si am tot asteptat... Cateva luni bune. Pana cand, intr-o dimineata, o vad pe toata in tarcul iepurelui. Mamaie Rada, satula de atata asteptare, a smuls-o si, blestemand, a dat-o mai departe, in circuitul firesc al lucrurilor...
Dar am apucat sa vedem ce e in varful vrejului de fasole. Sunt multe gargarite si daca te uiti din unghiul potrivit, e cerul. Asta m-a invatat Andreea. Ca nu e niciun bai ca nu ne-a dat pastai. A fost frumos ca fasolea a fost casuta gâzelor si o poarta spre joaca...

miercuri, 11 noiembrie 2009

Caprescu si cei trei iezi. Poveste de adormit românii


A fost odată ca niciodată, Tata Căprescu şi cei trei iezi ai săi. Cel mai mic, foarte mic, zis şi demis, era cel mai ascultător. Ceilalţi doi, din flori, zic vecinii, ar fi ascultat ei, dar nu prea aveau timp... pentru că erau ocupaţi cu strângerea galbenilor pentru fondul şcolii. Într-o zi, Tata Căprescu le zice:
-Dragii tatei, e musai să merg să fac o baie comunală, undeva- oriunde în ţară, şi chiar dacă nu fac decât să dau din gură, iertaţi-mi lipsa de originalitate, tot trebuie să mă credeţi că mă zbat ca în ultimii mei cinci ani să nu vă lipsească nimic. Ei, tu, ăsta mai mic şi ascultător meriţi măcar să primeşti înapoi camera din vest. Voi, ceilalţi doi băieţi mari, vă veţi descurca, aşa cum v-aţi descurcat de 40 şi ceva de ani încoace, până să vă iau eu în braţe.
-Bine, tătucă Căprescu, ziseră iezii, dând din codiţe şi frecându-şi corniţele de pereţii casei.
-Nu-i aşa de simplu, ascultaţi la mine! Cât o să fiu plecat, s-ar putea să vină lupul majoritar şi să vrea să vă pape, numai că el nu ştie cântecelul mamei pe care eu l-am învăţat când eram mic. Foarte mic.
-Care e cântecelul, care e cântecelul? striga ieduţul cel mic.
-Sună aşa: Trei iezi încuiaţi/ uşa mamei descuiaţi/ că mama v-aduce vouă/funcţii-n frunte/la deconcentrate/ ministere în panere/ bani în ţâţe nu tărâţe/ guvernare nu schimbare/ nu dosare, nu-'nchisoare...
- Bine tătucă, n-o să ne lăsăm speriaţi de nimeni, n-o să deschidem nimănui şi nu ieşim din vorba ta. Ai bani la tine?
Tata Căprescu se uită chiorâş la iedul 'ăl mai mare şi spunându-i că aici nu e la ora de economie şi nici de logică, morală sau psihiatrie, ieşi din casa bătrânească, trăgând aer în piept.
-Uite, vezi, tata nu şi-a luat concediu, munceşte până la epuizare pentru noi, plângea cu suspine iedul cel mai mic.
După care s-au încins ieduţii la un monopoly, timp în care lupul majoritar se lipi cu botul de fereastră, salivă îndelung şi bătu în uşă.
-Cine e? întrebă iedul cel mare.
-Sunt eu, mă-mă-mămuca, se bâlbâi lupul.
-Ha, strigă fericit iedul mijlociu. Ha, noi n-avem mamăăă, n-avem tatăăăă, daţi-ne şi nouăăă cevaaa.
Iedul cel mai mic chicotea.
-Dispari, lupule, ne-a zis tătuca că o să vii, zise el mândru.
Lupul majoritar se dădu cu capul de perete de ciudă, oftă, dar nu renunţă şi mai zăbovi câteva zile pe lângă casă, până când îi auzi pe ieduţi fredonând o melodioară.
-Ahaaaa, v-am prins. Ai mei sunteţi! Ce SRI, ce alte servicii secrete... strigaţi din casă ca dobitocii...
Şi-'ncepu lupul: " trei iezi cucuieţi, uşa mamei descuieţi, că mama v-aduce vouă, lapte-n ţâţe., frunze-n buze, mălăieşi"..
Pfuai, simţindu-se ofensaţi de promisiunile aberante ale aşa- zisei mame, iezii au început să lovească puternic în masă cu copituţele, în semn de protest. Văzuseră la TV cum se face. Ameninţau chiar cu greva foamei şi cu boicotarea alegerilor locale din pădure.
Acoperindu-şi cu labele firavele-i urechi, strigând disperat, lupul fugi la primul fierar şi-i zise.
-Cânt ca dracu', ascute-mi limba! Plătesc bine!
Se întoarse lupul pregătit şi începu atât de subţire că aproape îl puteai confunda cu o sirenă:
" trei iezi, încuiaţi, uşa mamei descuiaţi, că mama v-aduce vouă, 20.000 de euro, tva mai mic, impozit forfetar eliminat, CAS mai mic, nu taxă de mediu, depozite ecologice..." şi înşira lupul majoritar tot ce-i trecea prin capul lui de două ori mai mare de câteva luni.
Iedul cel mic nu recunoscu programul electoral şi se ascunse într-o ladă, dar ceilalţi doi considerând că vocea poate trece, hotărâră să deschidă.
(următorul paragraf este interzis minorilor sub 12 ani) Şi să vezi măcel! Le-au zburat capetele, picioarele le-au stat unde le-au zburat capetele...
Doar ieduţul cel mic, respirând din ce în ce mai rar, plângea în lădiţa lui, aşteptându-l pe Tata Căprescu să vină şi să facă dreptate, cum scrie la carte.
Numai că Tata Căprescu, întors de la baia comunală se prinse că acasă la el capetele stăteau unde le erau picioarele, se gândi preţ de câteva minute, ridică din umeri, îşi şterse pantalonii, scoase din garaj bărcuţa şi o lansă pe râuşorul din spatele gospodăriei, şi plecă mai departe, fluierând. Fluierând a pagubă.

Sfârşit.


Croll.... de final
Ieduţul cel mic se trezi cu bunicuţa înfometată deasupra lui, cu cuţitu-n mână:)
Fantomele celorlalţi doi ieduţi îl bântuie şi acum pe Tata Căprescu pentru că nu i-a răzbunat.
Lupul majoritar s-a căsătorit şi s-a apucat de făcut brânză. Mare brânză.
Ah, înainte de alegerile locale din pădure, BEC a admis contestaţia veveriţelor şi au fost lăsate la locul lor, pe panourile electorale, afişele pentru referendumul privind păstrarea căpriţelor, chiar dacă sunt dăunătoare, ronţăind fără limită iarba publică.


A consemnat,

mama Andreei :)

luni, 9 noiembrie 2009

Undeva, pe traseul Bran Moeciu











Era un peisaj, asa, breathtaking... Imi pare rau ca pozele nu pot releva "adevaratele dimensiuni". Dealurile uriase, vantul, mirosul de iarba atat de curata, ei, cateva cacareze razlete nu ne deranjau prea tare. Sunt poze din calatoria in care am vazut Transfagarasanul. Doamne, acum as pleca.