Shoimiss a fost puiul nostru aproximativ 2 luni. Manca orice, doar carne sa fie :) L-am dus la "pomu' batran", fara sa ii spui Andreei. Nici nu stiam cum i-as putea spune ca, gata, shoimiss e liber. Il iubea mai ales cand se urca in capul ei si batea din aripi ca si cand s-ar fi pregatit sa-si ia zborul de pe culmea unui munte. Un munte de copil. Asa ca, dupa vreo 48 de ore de la "disparitie", a intrat Bobo in gradina si a exclamat: aoleu, nu mai e soimul. Aoleu, a continuat ea, a zburat cu tot cu colivie :)))
Si a plans. Mangaia iepurele si plangea. Intoarce-te, shoimiss, intoarce-te, eu te astept aici. In toata chestia asta, doar iepurele parea in largul lui. Andreea a uitat destul de repede ca shoimiss ar fi trebuit sa ramana cu noi. Ma mai intreaba din cand in cand, mami, ti-e dor de el? Dar, lasa, mami, spune tot ea, e cu parintii lui acum. Multumesc, Bobo.
1 comentarii:
Mentionez ca soimul nu a murit. Cel putin nu pana sa-l duc la pomu' batran. :) I set him free, like a bird :)
Si uite asa, am si eu un comentariu :P
Trimiteți un comentariu