Pentru 2015

Acum câţiva ani, cineva mă întreba cum mă văd eu peste cinci ani. De ce cinci şi nu şase, ori patru, ori zece, am întrebat. Nu îmi amintesc ce mi-a răspuns, îmi amintesc însă că a repetat întrebarea.

Am cerut detalii. Cum ma văd din punct de vedere profesional, financiar, sentimental?

Din toate punctele de vedere, mi-a zis.

Am privit în gol, căutând un răspuns nu de dragul răspunsului, ci era, firesc, un fel de rugăciune, era un fel de promisiune.

Am căutat câteva minute. Ştiam însă cu câteva fracţiuni de secundă înainte să redeschid gura, ce era cel mai important.

" Mă văd cu un copil. Mă văd într-un apartament, la o masă, dimineaţa, cu cafeaua în faţă, intră fetiţa mea şi, aşa adormită şi moale ca o prăjitură de la cofetărie, cu mâinile întinse spre mine, se apropie, mă ia de gât şi îmi zice eşti cea mai bună mamă din lume. Apoi, mă văd la un serviciu bun, cu un salariu decent... Aşa mă văd peste cinci ani".

Am şi scris chestia asta undeva.

Aveam 19 ani când am făcut pactul ăsta cu... mine, destinul, Dumnezeu...

De ce n-am zis că mă văd cu iaht, elicopter, ori în Parlamentul European, ori măritată cu piticul ăla, cum îl cheamă, Iri, aşa, Iri? Nu ştiu, poate sunt conştientă de limitele-mi fantastice, ori poate pentru că fericirea chiar vine din altceva şi eu ştiam cumva chestia asta. Sigur, sigur, totul e relativ.

Nu s-a întâmplat decât ceea ce am proiectat. Am făcut de fapt proiecţia asta dintotdeauna. De copil. Şi s-a întâmplat doar ce am proiectat.

Cum mă văd acum peste cinci ani?

Hmm, aproape la fel. Cu o fetiţă cu părul lung, cea mai bună prietenă a mea, care mă îmbrăţişează spunându-mi eşti cea mai bună mamă din lume.

Of, cum să strecor acolo şi un mercedes? :P Nu intră, fraţilor, nu intră!

La Mulţi Ani! 2010, La Mulţi Ani!

În noaptea de Crăciun

În cea mai palpitantă noapte a anului. Copilul doarme. Se trezeşte însă pe la 2.30 întrebând dacă a venit Moş Crăciun. Părinţii dormeau şi ei. Nu ştiau dacă venise :D

Şoricelul Ratatouille aştepta să-l vadă pe Moş Crăciun. L-a văzut şi a zâmbit.

Pentru toate clipele minunate pe care ni le-a oferit, pentru toate faptele bune şi cuvintele frumoase, pentru toată fericirea şi bucuria şi frumuseţea. Pentru că există şi este cea mai mare realizare. Pentru că Andreea nu putea fi decât Andreea, Moş Crăciun a venit.

Mai vii, Moş Crăciun?

Oameni buni, eu voi împlini peste două luni 27 de ani. Ştiu, ştiu, pentru Dumnezeu, ştiu totul pentru că toată săptămâna am tot căutat cadouri pentru Andreea. Ştiu că e rândul meu să fiu Moş Crăciun. Ştiu că sunt. Sunt un Moş Crăciun dispus să treacă peste toate boacănele fetiţei, peste toate palmele date la propriu bunicilor la supărare, peste incidentul din grădină de astă-primăvară când un iepure a mierlit-o când i-a căzut cuşca în cap, trec şi peste " nu te mai iubesc, ba te iubesc, eşti cea mai rea, eşti cea mai bună...". Sunt un Moş Crăciun care tremură de emoţie când aşează cadourile sub brad, de emoţie ca nu cumva copilul să facă ochii mari chiar atunci, când cu fundu-n sus nu e un bătrânel în roşu, ci mami în pijamale.

Sunt un Moş Crăciun care simte că nu a luat destul de multe, că ar fi putut câştiga mai bine pentru un cal de jucărie de vreo 15 milioane, pentru o mâţă de vreo 5, măcar pentru un câine adevărat la vreo 4 sute de grame.

Sunt Moş Crăciun care se linişteşte bănuind că micuţa se va bucura totuşi măcar de pokemoni, moş temător în acelaşi timp gândind că va vedea pe spatele cutiei poza a încă unui set.

Sunt Moş Crăciun.

Şi atunci, de ce acolo, acolo unde îi zicem noi mereu, acolo adânc în mintea mea cu legături relative... şi relativ reale, de ce tot sper ca, prin minune, să găsesc sub brad un cadou pentru mine şi nimeni să nu ştie cum naiba a ajuns acolo?

Dacă mai este cineva care simte asta, vă rog, nu-mi explicaţi!

Când o să mă duc, mă voi duce fericită pentru că deşi fata aia de la bloc, care mi-a ruinat visele la 5 ani, spunându-mi că nu există Moş Crăciun, n-a reuşit să mă ruineze complet.

Sărbători Fericite!

Povestea Fulgului Bobo

Ştiu că e minunat ce lasă Dumnezeu noaptea pe geamurile noastre. Ştiu, şi îi mulţumesc pentru asta. Dar, pentru Dumnzeu, florile astea sunt pe geamul bucătăriei mele, pe INTERIOR! E destul de frig, dimineaţa la bucătărie :D

Cine cunoaşte fenomenul, vă rog, explicaţi copilului meu de ce se formează flori şi nu canguri, foci ori căţei.

Îngeri pe zăpadă, ieri seară, în faţa gospodăriei.

Tătic. Cu chibriturile. L-am trezit. Taaaaaatiiii, ne-ai promis că ne duci cu sania!!! Te rugăm, te poţi trezi? Te rugăm, zi-ne... A zis scurt, hai, îmbrăcarea! Yuuuuu, ca la armată. Record. 5 minute, fete afară, aşteptând sania. Căluţ( Andrei) înhămat, tras vreun kilometru. Bătaie cu zăpadă, apoi căluţ trecut la meseria de bază, fotograf. Mulţumim pentru poze, n-am fi avut ce pune pe blog dacă doar trăgeai la sanie :D. Căluţ bonav dup-aia, transpirat după sanie, înfrigurat înainte de culcare :( Căluţ îngrijit şi iubit şi mai bine acum.

Mămica. Cu chibriturile.

A fost o dată, ca în fiecare iarnă, o mămică fericită, aproape la fel de fericită precum fetiţa ei, văzând minunata mare albă şi rece şi fantastică şi atât de " ca atunci când eram mică". Şi se tăvăli mămica prin zăpadă, pe bune la propriu, trase de sanie până rămase fără pic de aer şi vreo trei kile( ceea ce foarte mişto), şi alergă copil prin nămeţişori... ca un copil ce este încă, mândră de chestia asta. Mda, îmi îngheţaseră mâinile cumplit şi mucul îmi îngheţase şi sufletu'n mine, dar, Dumnezeule, cât de fericită sunt când ninge şi e atâta zăpadă!

Fetiţa. Cu chibriturile. Aici avem un copil şugubăţ, cu o feţişoară de zile mari, cu gerul în nas şi-n amigdale şi totuşi, Dumnezeule, fără vreo problemă after. Long live gentamicina... Sau, eu ştiu, long live vitamina C. Copilul a fost fericit şi şi-a fericit mama cu o joacă straşnică de-a Inuyasha şi de -a Ash, Don, Miroku, Kagome, Andreea, Cătălina, cu căţeii noştri aciuaţi de fix acum un an, Micuţ şi Negruţa, la o bătaie sănătoasă cu zăpadă, în cea mai frumoasă seara de anul acesta. God, feels good to be alive. I'll miss these things when I shall be just snow :)

Fetiţa cu bulgărele. Din ce în ce mai mic din cauza căzăturilor:)))

o, este de menţionat că fetiţa poartă geaca mamei, în ideea ca în faţa curţii nu ne vede nimeni. Şi, serios vorbind, eram singurii nebuni afară cu copilul în plin ger şi nămeţi. Exagerez. Nu sunt nămeţi. E doar zăpada dată pe stradă de vecinii care au scos-o din curte...

În casă, pe mămică, tătic şi fetiţă i-a aşteptat bradul.

Eu nu înţeleg o chestie, îi zic fetei că bradul i l-a adus Moş Crăciun, ea zice, ura, după care zice, dar ce l-aţi luat artificial anul ăsta????? Repet, mama, Moşul l-a adus. Ea zice, yeeee, mulţumesc Moşule, după care: dar eu ştiu globurile astea de anul trecut şi ştiu că mai erau şi unele de sticlăăăă, deci, de ce n-aţi luat brad natural? Eu dau capul pe spate şi zic, Mamaaaaa, vorbeşte cu Moşul! Ea se întoarce către Andrei: Tati.... :)))))

Am senzaţia ca ea nu vrea să ne spună cine e de fapt Moş Crăciun. Glumesc!
Sper...

Artificial. Nu miroase a brad, dar mie îmi miroase a brad ori de câte ori îl privesc. Cred că e cel mai reuşit brad pe care l-am împodobit eu în ultimii ani. Multicolor aşa, curcubeu, asa cum e el:)

ŞI, A, ERA SĂ UIT, GÂNDINDU-MĂ CĂ S-AR PUTEA SĂ DISPARĂ ZĂPADA ASTA PÂNĂ PE 25, MI-AM IMAGINAT CĂ A FOST DEJA CRĂCIUNUL. ASTFEL, NU VOI MAI AVEA VREUN REGRET. CEEA CE VĂ DORESC ŞI VOUĂ!

CRĂCIUN FERICIT!

Targ de Cadouri

"Obiecte" traditionale bulgaresti. Faine de tot. Seamana cu ale noastre :P

Lumanarele si alte minuni.

Obiecte decorative din fier forjat. Arata bestial.

Sincer, mi-as vedea sufrageria decorata asa :)

Ornamente moderne din tot felul de materiale lucioase. Simpatice.

Avem la Giurgiu un mic Targ al Cadourilor de Craciun.

Spun mic comparandu-l cu ce vad la TV, cu alte targuri din alte orase.

Dar in semn de apreciere pentru initiativa unor oameni din orasul asta mic cu sanse mici sa sara in aer vreodata de bunastare, postez aici cateva aspecte surprinse din targusorul nostru giurgiuvean.

Si, promit ca pokemonii vor ajunge sub bradutul fetei mele. Asta ca sa nu mai chitai ca pikachu, sa fac baloane de saliva ca peeploop sau sa ma maimutaresc precum ambipom. :)

Back

Am lipsit mult.

Andreea a racit din nou, apoi a venit peste mine cel de-al doilea tur de scrutin, apoi deznadejdea, apoi stiri dupa alegeri, apoi resemnarea, apoi s-a imbolnavit Andrei, apoi m-a luat pe mine din nou raceala. Nu sunt bine nici acum, desi parca boala se manifesta fara simptome crunte, probabil datorita bitterului :D

Dar au fost si momente frumoase. Minunate si datatoare de speranta.

A venit Sfantul Andrei, cu cadouri de la familie si de la Eva, Ana si Mugur.

Dupa ce am terminat cu gentamicina am vizitat renii, pinguinii si mosii din Alei.

Ulterior, a venit Mos Nicolae.

Azi am gasit zapada, nu in exces, cat sa ne bucuram.

Promit sa revin cu detalii si multe poze.