O privesc atent şi nu reuşesc să îmi dau seama ce-ar fi putut-o determina pe ea să creadă că aş fi pretenţioasă. Este, trebuie să recunosc, o întrebare bună şi aşa, încuiată cum mă simt, îmi duc mâna la bărbie şi spun:
-Păi, nu ştiu, nu cred, de ce aş fi pretenţioasă?
Ea scutură capul, stă pe gânduri şi îmi face semn că a greşit.
-Ăăăă, nuuuu, cum se zice atunci când crezi în noroc şi ghinion?
He he he. Încep să râd.
-Superstiţioasă?
Ea e fericită.
-Da, da. Mami, tu eşti superstiţioasă?
-Nu, mama, nu sunt.
Îşi pune o mână în şold şi mă priveşte superioară.
-Atunci, de ce ai zis că dacă sparg oglinda o să am 7 ani de ghinion?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu