My Bobo- The Artist :)

Cultivăm sticle :P

Bere, suc, apă minerală... Ce pui în pământ, creşte, nu? Iată că noi am îndrăznit să depăşim bariele ştiinţei şi am tot aşteptat să iasă sticluţe de 500 ml măcar... :))))/

Adevărat: sticlele acoperă răsadurile pe care porumbeii vecinului le vor în guşă. Inovaţia îi aparţine mamaii Rada :)))

Fără titlu

(imagine preluată de pe flickr.com)

Transformă, Doamne, cruzimea în iubire! Cum poate exista atâta suferinţă în lume, de la durerea fizică a unui animal, până la cea a unui om care o şi conştientizează? Ce există în mintea unui copil în stare să chinuiască alte fiinţe? Cum îl poate încânta durerea pe care o provoacă altcuiva, când ştie cât de tare doare? Cât de limitaţi să fie părinţii unui asemenea copil? Cum se poate ca acest copil să nu se fi bucurat niciodată de drăgălăşenia unui animal?

În drum spre casă, ieri dimineaţa, în spatele blocului meu, descopăr o imagine de coşmar. Doi pui de căţel, cât palma mea de mari, unui negru şi altul maro, cred că pui de pekinez, zac zdrobiţi, lângă o cutie plină cu sânge. Mi se face rău, mă doare stomacul şi capul, dar nu pentru că mi-e scârbă de sânge, ci pentru că imaginea aceea era cumplită. Îmi imaginez imediat că au fost călcaţi de maşină care ar fi trecut peste cutia în care ei stăteau. Dar cutia era întreagă, doar rostogolită.

Întreb şoptit:

-Doamne, cine a făcut aşa ceva?

O doamnă aflată la etajul I, chiar deasupra mea, mă salută şi spune:

-Ieri, nişte copii, la vreo 9 ani aşa, i-au găsit aici, erau vii, erau aduşi de cineva în cutia aia. I-au luat şi i-au dat cu capul de pietre, le-au zdrobit capetele, apoi i-au pus sub roţile unei maşini. Am strigat la ei, dar nici nu mă auzeau.

-Dumnezeule!

-Da, şi tot copiii ăştia aduc pui de câine de nu ştiu de unde şi îi aruncă în clădirea asta, de la etaj, ca să îi vadă cum mor!

Ce aţi face voi dacă aţi vedea aşa ceva? Aţi putea să vă menţineţi calmul şi să le explicaţi copiilor că pe animale le doare ca şi pe ei? Le-aţi vorbi despre Dumnezeu şi despre Rai şi Iad? Despre Protecţia Animalelor şi ce le face dacă-i prinde.....? Sau i-aţi goni cu pietre, le-aţi trage palme şi v-aţi acoperi faţa cu ceva, să nu vă recunoască şi să vină cu săbiile peste familie?????

Ce aş face eu dacă aş vedea aşa ceva? Să ferească Dumnezeu să se întâmple asta, pentru că acei copii nu merită ceea ce le-aş face eu, ci părinţii lor. Şi părinţii părinţilor lor... 

Cină romantică dis de dimineaţă

S-ar putea ca fetei mele să-i placă în viitor, băieţii răi, pornind de la ideea că a preferat o cină romantică alături de un personaj negativ din Inuyasha. Eu am fost Naraku pe care ea, din cel mai rău demon, îl transformă într-un tip în stare să lase la o parte lupta pentru giuvaierul sacru în favoarea iubirii :P

-Vreau o cină romantică! îmi strigă, duminică dimineaţa pe la ora 09.00.

-Bine! spun, desfăcând palmele în semn că aştept sugestii.

-Aduc eu cănuţe şi tu suc...

-Nu suc, pentru că iar faci diaree( a fost un weekend cu asemenea probleme)!

-Bine, lapte?

-Doamne fereşte!

-Aduc eu şi apă!

Aduce cănuţele, farfurioarele şi câte o linguriţă, iar apa o toarnă cu grijă, mare grijă, dintr-o altă cană din plastic.

Eu mă aşez şi o privesc mândră.

-Ne mai trebuie şerveţele...

Fuge la baie şi rupe două bucăţi din hârtia igienică.

-Uite, ăsta e al tău şi ăsta al meu!

-Mulţumesc!

-Stai, mi-a venit o idee! strigă, şi n-apuc să întreb ce anume, pentru că o tuleşte la bucătărie şi vine cu faţa de masă.

Mă roagă să ridic tot, o aşează şi rămâne pe gânduri.

-Aduc cozonac!

-Nu cozonac! Ştii... burtica...

-Bine, covrigi!

O aştept cuminte pe fotoliu. Se întoarce cu o farfurioară plină cu covrigi.

Pentru că e timpul ca ea să se odihnească, o rog să se aşeze şi pun muzică.

-Nuuu, nu Michael Jackson, că nu se potriveşte, trebuie o melodie tristă! îmi strigă.

-Bineee...

Pun Michael Bolton şi râde încântată.

-Hai să bei! mă îmbie, luând încet cănuţa cu apă.

Ciocnim, ne urăm sănătate şi ea îmi spune fericită:

-Acum, Naraku spunea că e frumoasă! :)