Zana Andreea

Aproape de Sfântul Andrei, Bobo s-a transformat într-o zână. O zână fermecată şi hoţişoară. Vicleană şi stăpână pe sine şi pe farmecele sale.

Mai întâi, a vrut să transforme fotograful într-un căţel. Dar fotograful s-a apărat de vrajă cu un talisman...

Nu-i nimic, zise zâna, am auzit că în această pădure doarme un prinţ.

Era chiar frumosul adormit din pădure. Ini-mini-iţi-biţi şi prinţul s-a transformat într-un...

Cangur. Simpatic, chiar foarte simpatic.

Auzind sirenele maşinii de poliţie, zâna a luat-o la goană...

Vaaaaai, prinţul e acum un cangur, iar poliţia e pe urmele mele... si mi-am pierdut bagheta. I-aş fi transformat pe oamenii legii în şoricei.

Bagheta magica.

Mi-ar placea sa am

Nu stiu exact cât ar supravieţui îmbrăţişărilor şi pupăturilor Andreei, dar mi-ar plăcea. Să-l zmotocesc şi eu un pic :D

Trei iezi, acum aproape trei ani...

Cehi ieghi cucuiechi, uchia mamii ghecuiechi, că mama b-aguche bouă, apche-n cuche, pughe-n bughe, mălăiechi în călcâiechi, god ghe caie în pinaie... Chi a benic upu, chi a mâncac pe ieghichior, miam-miam, chi pe ăa găcuniel...

Traduc: Trei iezi cucuieţi, uşa mamii descuieţi, că mama v-aduce vouă, lapte-n ţâţe, frunze-n buze, mălăieşi în călcâieşi, drob de sare în spinare. Şi a venit lupul, şi a mâncat pe iezişor, miam-miam :), şi pe ăla grăsunel.

Doamne, n-am mai auzit înregistrarea asta de vreo 3 ani!
Nu îmi vine să cred că îmi aduc aminte, dar că aproape n-o recunosc şi că totuşi o înţeleg. E o senzaţie ciudată.

P.S.: nu mă obsedează povestea asta!!! S-a întâmplat, pur şi simplu :)

Îmi place paint-ul

E un fel de.... Dumnezeu ştie!

ASta cred ca e Hannah Montana... sau blonda din PowerPuff Girls :)

Pur Picasso...

Alegător turmentat, tulburat, neprihănit, nemituit. Glumesc, e o feţişoară :D

Îmi doresc ca asta să nu fie o gărgăriţă storcită! Mi-e şi frică să întreb :D

Baba Cloanţa şi un căluţ

Ori de câte ori, Internetul nu funcţionează, Bobo alege paint... bătrânul paint al bătrânului windows.

Aceste desene au fost realizate ieri, 20 noiembrie 2009. Autor, exclusiv Bobo.

Suntem atât de mândri de tine, micuţa noastră artistă! Şi atât de ruşinaţi de noi... ne tremură mouse-ul... în general :D

Acum, Bobo a redescoperit jucării pe care nu le-a mai văzut de luni întregi. Îmi tot cere să terrmin odată cu blogul, că am scris destule, şi să redescopăr şi eu jucării pe care le ascunsesem :D Chiar nu-mi pot explica de ce, potrivit imaginaţiei ei, ar trebui să purtăm pantofi atât de uriaşi. A, poate că, într-adevăr, nu stăm prea bine pe propriile picioare :p Drăguţ.

Ce sa-i transmit lui Antonescu, mami?

Azi, înainte să plec la serviciu, am întrebat-o pe Bobo, aşa, din senin, ca şi cum i-aş fi întrebat pe şefii mei: vine Antonescu la Giurgiu, ce să-i transmit, mami, din partea ta?

Fără să stea pe gânduri, fără să mă întrebe "da' cine e ăsta", Andreea zice, ridicând din umeri: NIMIC. :)))))

Păi da, am zis eu râzând... după care, Andreea se răzgândeşte: a, poţi să-i zici să vină pe la mine, să ne jucăm!

Când îi ascultam discursul, imi imaginam cum, dând toţi cameramanii de la Capitală la o parte, lovind cu coatele fotografii şi reporterii care fac acelaşi lucru cu mine mai mereu, să ajung gâfâind la Antonescu şi să-i zic: Domnule Antonescu, sunt de la... A zis fii-mea să veniţi pe la ea să va jucaţi! Imi imaginam că poate pentru prima oară în viaţa lui, Antonescu s-ar putea să nu fi avut ca replică decât semnul crucii, făcut în mare grabă, ca să ajungă la dezbatere.

:)))

Mda, ideea e că de-aia "nu mai poate" Bobo... de ei...

Dublura lui Cocolino

Am gasit chiar acum o poza cu un catelus care seamana izbitor cu Coco a noastra. Andrei poate sa confirme, asa arata Crocodilamu cand era puiut. :)

Bobo si vrejul de fasole

Am avut vara aceasta, in gradina, bineinteles, vreo trei randuri cu fasole, ingrijita de mamaie Rada. Si cand zic ingrijita, vorbesc serios. Inca de la primele firicele de viata, fasolea a fost acoperita cu Pet-uri, pentru a nu ajunge in ciocul porumbeilor. Apoi, a fost udata zilnic, cu atentie, la radacina, iar vara, pe seara facea fasolica o baita serioasa. Si am asteptat. Si am tot asteptat o floricica, semn de rod. Semn ca fasolea ne apreciaza efortul... S-a facut o fasole uriasa, deasa, umbroasa, loc de odihna pentru iepuras, loc de joaca pentru mine si Andreea. Si am tot asteptat... Cateva luni bune. Pana cand, intr-o dimineata, o vad pe toata in tarcul iepurelui. Mamaie Rada, satula de atata asteptare, a smuls-o si, blestemand, a dat-o mai departe, in circuitul firesc al lucrurilor...

Dar am apucat sa vedem ce e in varful vrejului de fasole. Sunt multe gargarite si daca te uiti din unghiul potrivit, e cerul. Asta m-a invatat Andreea. Ca nu e niciun bai ca nu ne-a dat pastai. A fost frumos ca fasolea a fost casuta gâzelor si o poarta spre joaca...