miercuri, 23 decembrie 2009

Mai vii, Moş Crăciun?


Oameni buni, eu voi împlini peste două luni 27 de ani. Ştiu, ştiu, pentru Dumnezeu, ştiu totul pentru că toată săptămâna am tot căutat cadouri pentru Andreea. Ştiu că e rândul meu să fiu Moş Crăciun. Ştiu că sunt. Sunt un Moş Crăciun dispus să treacă peste toate boacănele fetiţei, peste toate palmele date la propriu bunicilor la supărare, peste incidentul din grădină de astă-primăvară când un iepure a mierlit-o când i-a căzut cuşca în cap, trec şi peste " nu te mai iubesc, ba te iubesc, eşti cea mai rea, eşti cea mai bună...". Sunt un Moş Crăciun care tremură de emoţie când aşează cadourile sub brad, de emoţie ca nu cumva copilul să facă ochii mari chiar atunci, când cu fundu-n sus nu e un bătrânel în roşu, ci mami în pijamale.
Sunt un Moş Crăciun care simte că nu a luat destul de multe, că ar fi putut câştiga mai bine pentru un cal de jucărie de vreo 15 milioane, pentru o mâţă de vreo 5, măcar pentru un câine adevărat la vreo 4 sute de grame.
Sunt Moş Crăciun care se linişteşte bănuind că micuţa se va bucura totuşi măcar de pokemoni, moş temător în acelaşi timp gândind că va vedea pe spatele cutiei poza a încă unui set.
Sunt Moş Crăciun.
Şi atunci, de ce acolo, acolo unde îi zicem noi mereu, acolo adânc în mintea mea cu legături relative... şi relativ reale, de ce tot sper ca, prin minune, să găsesc sub brad un cadou pentru mine şi nimeni să nu ştie cum naiba a ajuns acolo?
Dacă mai este cineva care simte asta, vă rog, nu-mi explicaţi!
Când o să mă duc, mă voi duce fericită pentru că deşi fata aia de la bloc, care mi-a ruinat visele la 5 ani, spunându-mi că nu există Moş Crăciun, n-a reuşit să mă ruineze complet.


Sărbători Fericite!

7 comentarii:

Arekusandora spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Arekusandora spunea...

Moş Crăciun există!
Există de fiecare dată când ne bucurăm şi sărbătorim Crăciunul!
Noi nu ştim exact ce există, dar ştim că, aerul, sentimentele şi tot ce oameni suntem capabili să simţim, există. Chiar dacă noi nu suntem capabili să vedem.
Trebuie să ai încredere în ceea ce simţi.
Şi de aceea, nu-ţi pierde credinţa, Moş Crăciun există!!
P.S.(Mi-am schimbat nickname-ul, acum sunt Arekusandora, (ce ciudată şi eu...! :)*promit să nu mai schimb...*)
**Eşti cel mai bun "Moş Crăciun" sunt sigură de asta, şi cu siguranţă, Bobo la fel e sigură!!
Aşa că: (Ganbatte, Onee-san!)**

Anonim spunea...

Ho, ho, ho! Cine a spus ca nu exist?

Blogul Bobolinei spunea...

Ştiam eu!!!!
Ce minunat, câte chestii ai de decontat, Moş Crăciun, anul acesta!!!! :))))
Unde să trimit bonuleţele? :p

Anonim spunea...

esti un mos craciun bun si stiu ca o sa/i transmiti lui bobo bucuria sarbatorilor asa cum o simteam noi la ap din micro 6 cand l/am vazut pe mos craciun pe balcon ca aplecat si cu toate ca banuiam ca este tata am continuat sa visam. chiar si cand ii gaseam mamei cadourile in dulap ascunse tot vroiam sa credem ca mosu le/a pus acolo , te iubesc mult si mai mult .surioara ta

Blogul Bobolinei spunea...

Daaaa, Oaoa... Dacă îmi spui asta, înseamnă că mă crezi că de atunci, în fiecare an, povestesc faza cu Moşul şi cu tata, cu cadourile pe care le căutam ca disperatele şi apoi ne părea rău pentru că surpriza nu mai era deloc, normal, surpriză. dar, Doamne, nu credeam că mai ştii momentul cu: uite-l pe mos Crăciun, il vedeţi? Noi, daaaaaaaa. Deşi n-am văzut nimic :))))) Dar am simţit, asta e tot ce contează. Chiar şi acum, când ne apropiem de 30 de ani. Eh, tu ceva mai repede :))))

Blogul Bobolinei spunea...

Şi te iubesc şi eu. Tot mai mult :)