Fantomele din Alei

E foarte frumos în Alei, iarna. Nu l-am mai văzut demult aşa. Nu, nu de iarna trecută, de mai demult. De fapt, eu nici nu îmi amintesc să-l fi văzut acoperit de zăpadă, dar Andrei a replicat: E, na! Cum să nu... Aşa o fi.

Andreea m-a pus să citesc toate numele soldaţilor, statuilor. Colonel, sublocotenent, maior... Să îmi fie cu iertare, dar am râs observând că au sprâncene înzăpezite şi căciuli straşnice de nea :)))) Le-o fi frig, le-o ţine de cald...

I-am spus Andreei: ştii, mami, noaptea, când nu mai e nimeni, dar absolut nimeni în parc, statuile prin viaţă. Se aşează pe bănci şi povestesc despre război, despre iubitele lor, fac o tablă. Uite, şeful lor e ăsta...

Care? Întreabă fata, după care remarcă: auzi, mami, dar când prind viaţă le cresc mâini şi picioare? :)))

Râd şi spun: ah, nu! Se târăsc aşa... hârş, hârş... Mda, cum naiba mai joacă ei table, mi-am spus. Noroc că Andreea n-a mers mai departe.

M-am gândit apoi ce film mişto ar ieşi în Alei, despre fantomele-statui. Hai să facem un film!

Elefterescu voi fi eu.... Nicolae Elefterescu. Dispărut după un bombardament...