duminică, 29 august 2010
sâmbătă, 21 august 2010
sâmbătă, 31 iulie 2010
luni, 26 iulie 2010
Cultivăm sticle :P
sâmbătă, 17 iulie 2010
Fără titlu
(imagine preluată de pe flickr.com)
Transformă, Doamne, cruzimea în iubire! Cum poate exista atâta suferinţă în lume, de la durerea fizică a unui animal, până la cea a unui om care o şi conştientizează? Ce există în mintea unui copil în stare să chinuiască alte fiinţe? Cum îl poate încânta durerea pe care o provoacă altcuiva, când ştie cât de tare doare? Cât de limitaţi să fie părinţii unui asemenea copil? Cum se poate ca acest copil să nu se fi bucurat niciodată de drăgălăşenia unui animal?
În drum spre casă, ieri dimineaţa, în spatele blocului meu, descopăr o imagine de coşmar. Doi pui de căţel, cât palma mea de mari, unui negru şi altul maro, cred că pui de pekinez, zac zdrobiţi, lângă o cutie plină cu sânge. Mi se face rău, mă doare stomacul şi capul, dar nu pentru că mi-e scârbă de sânge, ci pentru că imaginea aceea era cumplită. Îmi imaginez imediat că au fost călcaţi de maşină care ar fi trecut peste cutia în care ei stăteau. Dar cutia era întreagă, doar rostogolită.
Întreb şoptit:
-Doamne, cine a făcut aşa ceva?
O doamnă aflată la etajul I, chiar deasupra mea, mă salută şi spune:
-Ieri, nişte copii, la vreo 9 ani aşa, i-au găsit aici, erau vii, erau aduşi de cineva în cutia aia. I-au luat şi i-au dat cu capul de pietre, le-au zdrobit capetele, apoi i-au pus sub roţile unei maşini. Am strigat la ei, dar nici nu mă auzeau.
-Dumnezeule!
-Da, şi tot copiii ăştia aduc pui de câine de nu ştiu de unde şi îi aruncă în clădirea asta, de la etaj, ca să îi vadă cum mor!
Ce aţi face voi dacă aţi vedea aşa ceva? Aţi putea să vă menţineţi calmul şi să le explicaţi copiilor că pe animale le doare ca şi pe ei? Le-aţi vorbi despre Dumnezeu şi despre Rai şi Iad? Despre Protecţia Animalelor şi ce le face dacă-i prinde.....? Sau i-aţi goni cu pietre, le-aţi trage palme şi v-aţi acoperi faţa cu ceva, să nu vă recunoască şi să vină cu săbiile peste familie?????
Ce aş face eu dacă aş vedea aşa ceva? Să ferească Dumnezeu să se întâmple asta, pentru că acei copii nu merită ceea ce le-aş face eu, ci părinţii lor. Şi părinţii părinţilor lor...
miercuri, 7 iulie 2010
Cină romantică dis de dimineaţă
S-ar putea ca fetei mele să-i placă în viitor, băieţii răi, pornind de la ideea că a preferat o cină romantică alături de un personaj negativ din Inuyasha. Eu am fost Naraku pe care ea, din cel mai rău demon, îl transformă într-un tip în stare să lase la o parte lupta pentru giuvaierul sacru în favoarea iubirii :P
miercuri, 23 iunie 2010
Prezentator de stiri
Nu-i chiar aşa de simplu să prezinţi ştirile, mai ales dacă nu le ai scrise, de alţii, în faţa ochilor. Dar am imaginaţie, una bogată, un pic cam macabră, dar bogată :D Nu ştiu dacă atunci când voi fi mare voi fi în massmedia, poate voi fi pictor, sau medic, poate afacerist sau politician, dar deocamdată visez să prezint ştirile la o televiziune locală...
marți, 22 iunie 2010
joi, 17 iunie 2010
Fotomodel
marți, 8 iunie 2010
Băiat mare :)
sâmbătă, 5 iunie 2010
Mami, eşti...
marți, 1 iunie 2010
Picky şi tati :)
LA MULŢI ANI TUTUROR COPIILOR DIN LUME! DIN PARTEA LUI BOBO ŞI LUI PICKY, DOI PUIUŢI DRĂGUŢI :)
sâmbătă, 29 mai 2010
Bun venit, Picky!
Picky are circa 6 săptămâni. E o splendoare de pekinez corcit cu Dumnezeu ştie ce, ceea ce-l face metis, nu? :)
Ieri, m-am dus s-o iau pe Bobo de la mamaie. Am salutat o vecină despre care ştiam că are căţeluşă. Am întrebat-o dacă mai are căţei, nici nu mă gândeam că aveam aşa noroc. Trebuia să mergem în oraş. N-am spus nimănui nimic, am îmbrăcat fata şi ne-am oprit la vecină. Picky a fost dus acasă în braţe, cu taxi :D, oarecum pe furiş.
Doarme mai tot timpul, îi place lăpticul mult. Azi-noapte am avut... noapte albă, pentru că din când în când, cam la vreo 2 ore, scâncea. Dar doar ca să-l mângâi. I-am aşezat cuibuşorul lângă mine şi am dormit mai tot timpul(cât am avut noroc), cu o mână peste el.
Îl duc pe balcon pentru pipi, stă acolo şi face când se întoarce în casă :))) Asta nu e bine, dar e atât de mic, încât mi-e şi teamă să-l cert. Avem de lucru!
Nu ştiu cum vom face de mâine încolo, dar Picky trebuie să rămână la noi.
Curând, o să postăm şi o filmare cu el când se joacă. În cele 10-15 minute cât stă treaz.
Sincer, uitasem cât de mult doarme un câine atât de mic.
duminică, 23 mai 2010
Căutăm căţel!
Căutăm un căţel: tati vrea rasă mare, mami nu e de acord, mami vrea cocker sau peckinez, eu vreau puddel :D Mami ar vrea şi toţi cânii fără stăpân din cartier, dar tati se face că n-o aude. Eu vreau, dacă puddel nu găsim, un "chiuaua", tati vrea mops. Mami mai vrea şi câine lup, dar l-am chinui în apartament. Poate că o vom regăsi pe căţeluşa din filmarea mai veche. Dar dacă nu..., şi pentru că mami e la butoane, uite, vrem un căţel care să arate cam aşa :D
sâmbătă, 22 mai 2010
Hop şi-al doilea dinţişor!
duminică, 16 mai 2010
3 pentru zâmbete
Aceste momente amuzante au făcut un om trist să râdă. Am fost rugată să le scriu, ca să se întoarcă adesea la ele. Cu tot dragul, iată-le:
miercuri, 12 mai 2010
Un, doi, trei şi... ce zâmbet minunat!
N-am reuşit cu mâna, Andrei a luat o aţă. A fost nevoie de vreo 5 încercări şi până la urmă... ţup :D
I-a curs sânge, a început să plângă, apoi a râs, apoi iar a plâns. Apoi, am pus dinţişorul într-un păhărel, l-am aşezat la geam şi n-au trecut două ore, iar Zâna a şi venit şi l-a luat. Acum aşteptăm cadoul.
Marea problemă a Andreei era că va fi urâtă, aşa ştirbă, dar spuneţi voi, nu-i aşa că e minunată?
luni, 10 mai 2010
Surpriză!
-Mami, mă doare un dinţişor!
duminică, 9 mai 2010
Leapşă de... plăcere :)
About Eva m-a onorat cu o leapşă pe care, chiar dacă am luat-o cu întârziere, o primesc cu mare plăcere.