Aseară, ne-am uitat cu toţii la Shrek, ultima parte, dublat. Bineînţeles că vocile, oricât s-ar fi străduit actorii noştri să " le iasă", au lăsat de dorit, cel puţin în primele 10 minute. M-am obişnuit ulterior şi m-am concentrat asupra traducerii, efectiv. Pe asta au nimerit-o!
Am râs cu lacrimi când, pe Shrek (îmbrăcat "bine", ca un rege ce ar fi trebuit să fie, şi neputându-se mişca din cauza hainelor) îl mânca, pe bune, fundul, l-a întrebat pe un valet cum îl cheamă şi ăla a răspuns repede: Scărpinescu, sire! :)))))
Mă rog, singurul moment la care Andreea nu a putut să se uite, băgând feţişoara ei în pernă, a fost când regele-broască şi-a dat duhul. Şi-a dat duhul de vreo patru ori, şi deşi Bobo ne auzea pe noi râzând, a refuzat să se uite. A refuzat, chiar dacă schimonoselile broaştei erau delicioase...
Am încercat să înţeleg dacă nu se uită pentru că murea broasca, pentru că îi era frică de schimonoselile alea delicioase pentru noi, sau doar din cauza suferinţei de pe feţele celorlalţi.
Am întrebat-o ce simte, dacă vrea să oprim. A zis că nu, că nu se uită doar la faza respectivă. Pentru că îi e milă. Atât. N-a mai zis de cine, de ce...
Azi dimineaţă, s-a trezit plângând şi ne-a zis să nu-i mai punem niciodată Shrek. A visat urât.
M-am gândit că o fi visat broasca... Dumnezeule, ce părinţi inconştienţi putem fi! Am zis.
Dar nu. Ea a visat că aveam în faţa casei un parc şi că până a ieşit ea afară, parcul nu mai era.
Wow! Metaforă pentru... viaţă, în general?
Un lucru e cert. Diseară ne vom uita la Albă ca Zăpada.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu