Sunt destul de dese momentele în care îmi doresc să dau năvală în magazin şi să îmi permit să cumpăr tot. Sau, măcar, câte o bucată din toate.Mi-ar plăcea să am destui bani cât să-mi cumpăr cel mai şmecher colţar, cea mai jmekeră bibliotecă, cea mai scumpă mobilă de bucătărie.
Sunt momente când îmi vine să plâng pentru că nu pot. Când îmi zic: ce dracu să vând ca să pot?
Apoi, mă loveşte momentul. Am aşteptat dormitorul meu, cel mai ieftin din oraş, cu atâta nerăbdare şi l-am primit cu atâta fericire încât, doamne-doamne, oare nu e un adevărat dar de la Dumnezeu, acela de a nu-ţi permite?
Să nu îţi permiţi ca apoi să poţi aprecia ? Încep să simt că merită chinul pentru câteva minute de fericire şi de împlinire. Şi încep să realizez că devin tot mai optimistă :) Cu vârsta, mama, cu vârsta... :D
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu