Credeţi sau nu, noi nu am făcut poze de Revelion! Ne-am trezit, pe drum spre apartamentul prietenilor la care am petrecut, că nu am luat aparatul foto. Nu-i nimic, am zis eu, suflându-mi nasul, las' că facem poze cu telefonul. Pe semne că ne-am îmbătat mai repede decât ne aducem aminte, pentru că n-am făcut poze nici cu telefonul :)))) Glumesc, nu ne-am îmbătat chiar atât de repede, doar ne-am simţit atât de bine încât n-am simţit nevoia să facem pauză de poze. Am uitat complet, în cazul meu e ok, în al lui Andrei e ciudat. El nu se poate abţine. Deci, cred că i-a plăcut tăria :)))
Da, am fost răcită. Luasem paracetamol dup-amiaza, şi după ce a trecut efectul mi-a fost teamă să iau atât de repede altul. Avantaj: ficat mulţumit, dezavantaj: n-am simţit aromele mâncărurilor. Doar dulce, sărat, ştiţi cum este... Cumplit. Avantaj: în general, am mâncat puţin, din aceleaşi motive, şi nu m-am îngrăşat.
Altfel, pentru că vreau totuşi să vă arăt ce înseamnă pentru mine Anul Nou, am pregătit nişte poze minunate.
Sunt de la apartamentul în care urmează să ne mutăm. Curând, sper eu cât mai curând. Sunt ca un copil când îl văd. Am emoţii, nu mă pot abţine să nu tremur... de bucurie. Cine mă cunoaşte ştie că ar fi pentru prima oară în ultimii mulţi ani, foarte mulţi, când am ocazia să locuiesc ÎN CASA MEA, cu regulile mele, cu obiectele mele, cu ţipetele mele, cu soţul şi fetiţa mea. Nu că acum stau aiurea, dar nu se compară. Fiecare cu cuibul său. Aşa că, dau aici asigurări că indiferent cât de greu îmi va fi, la momentul potrivit, o voi învăţa pe Andreea că trebuie să fie ea. Ea cu viitorul ei. Orice va însemna asta pentru ea.
Indiferent de cât de greu ne va fi, oarecum singuri, îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a îndeplinit o dorinţă pe care am pus-o în noaptea de Revelion 2009( deci 2008 spre 2009). Frumos! Funcţionează, atenţie! :)
La Mulţi Ani, de 2010!
4 comentarii:
Dat viitoare cand mergeti in vizita, mergeti si voi la prieteni care au aparat foto. :) Ca sa eliminati orice risc.
Inteleg ca viitorul Revelion va fi in casa noua. Sa fie intr-un ceas bun. Sa ne postati si poze din apartament... dupa Revelion. Sa vedem daca perdelele, patul, biblioteca mai sunt intregi.
:))) Ultima parte a mesajului tau imi aminteste de o chestie. Prima oară când am făcut curăţenie în apartament a fost fantastic, era ca o vacanţă, aşa, greu de descris bucuria de a face curăţenie în locul tău. Andrei mă întreabă la final: oare la fel de încântată vei fi şi la prima curăţenie generală? :D
Ai vazut ce shmecher e Andrei? Te-a intrebat ce vei face TU. El nu serveste curatenie generala, nici speciala, nici particulara. Ce bandit e!
Nu. Nu pot lăsa lucrurile aşa :P Andrei e cel care face curăţenie generală, specială, particulară. Eu şi Bobo suntem cele care îi dau de lucru zilnic. Gagicile sunt şmechere :D
Trimiteți un comentariu