Curajul de a gândi... o clipă

S-a întâmplat ceva astăzi. Au mai fost asemenea momente, dar parcă nu... cu aceeaşi intensitate.

Ştiam că dacă vom merge la magazinul ACELA, va începe show-ul. " Vreau jucăria aia, te rog, ia-i şi pe aia, ba aia, uite renunţ la pufuleţi, ia-mi căţelul sau pisica de pluş".

E un magazin universal. Trebuia să îmi iau ţigări şi eram dispusă să dau pe o jucărie cel puţin cât dau pe un pachet de ţigări. Avem deci 2 sute mii lei vechi. Şi nu aveam cu cine să o las pe Andreea, aşa că am fost nevoită să risc. Îmi imaginam că un singur " te rog, mami, stai cuminte" va fi de ajuns.

Am constatat cu stupoare că singurele jucării(deşi mie mi se păruse că erau şi mai mari şi mai mici, deci şi mai scumpe dar şi mai ieftine) expuse în magazin erau: un tigru la vreo 750 mii şi păpuşi de peste un milion. Am paralizat. Andreea are experienţa unei admonestări(jenant, e jenant oricât de smart pretinzi a fi) în plin magazin după o crizuţă(mai puţin cu tăvăleli, pe astea nu le ştie), aşa că fetiţa mea a început să plângă oarecum înfundat.

" Cumpără-mi, tigrul, te rog... păpuşa asta...". Se străduia să şoptească.

Eu: mami, te rog să mă crezi, în momentul ăsta nu avem bani în casă cât costă chestiile astea. Eu chiar şopteam.

Ea continua... lacrimile şiroiau, dar repet, fără zgomot prea puternic. Şi ea tot repeta obsesiv, printre lacrimi, cumpără, cumpără, vânzătoarea mă privea compătimitoare, chiar m-a întrebat

" ce a păţit fetiţa?". Ah, ce păţeşte şi fii-ta când o duci într-un magazin, aş fi zis. Am zâmbit amar, am cerut repede ce vroiam, am luat în schimbul jucăriilor nişte jeleuri ursuleţ, am bătut din picior în semn că ar fi indicat să dea restul ăla amărât mai repede, am ieşit în fugă din magazin... Dar, surpriză! N-am ţipat.

Am continuat să îi explic. Mami, chestiile alea chiar costau foarte mult. Pe cuvânt, un milion înseamnă... of(căutam alt "exemplu" care să valoreze exact cât un milion, exemplu elocvent pentru un copil de aproape cinci ani) e mult, e cât o uşă... Atât am putut să-i zic. Andreea continua să plângă, mai tare ce-i drept, poate şi pentru că nu se auzea la fel de bine ca în magazin, din cauza maşinilor.

M-am controlat, convinsă fiind că în casă o să pot striga: măi, copilule, nu se poate, erau prea scumpe, încetează, ai destule... chestii d-astea, care-ţi ies pe gură, fără minte, când sistemul nervos cedează. Oricât de smart pretinzi a fi.

Sunt odihnită, recunosc. Au fost câteva zile minunate şi mă simt odihnită. Astfel că, pentru a evita o ceartă cu pedeapsă şi tot ce fac părinţii când simt că pierd, m-am dus în dormitor. Andreea, după mine. Aceeaşi problemă...

Mi-a venit să o pedepsesc. Nu puteam înţelege cum nu poate înţelege ea că nu sunt sumele respective pentru nişte jucării care oricum ajung într-o cutie...

Nu puteam înţelege.

Şi brusc, m-a pălit.

Andreea chiar nu putea înţelege. Pentru ea milionul ăla nu înseamnă nimic. E aşa cum pot eu îneţelege capătul universului, ori matematica, ori medicina, orice.

Andreea nu putea înţelege şi nu aveam de ce să o cert. Andreea vroia, iar eu nu-i puteam oferi.

M-am oprit, nervii au dispărut brusc şi i-am spus: mami, am înţeles, ştiu că nu ştii. Îmi pare rău că nu am putut să îţi cumpăr jucăriile. Îmi cer scuze dacă am ţipat la tine. Îmi cer scuze că nu am putut să ţi le cumpăr. Dar, îţi promit că de ziua ta, le vei avea.

Fraţilor, i s-a luminat întreaga ei feţişoară minunată. A zâmbit, şi-a cerut scuze pentru că a plâns şi a mâncat fericită jeleurile pe care iniţial le refuzase.

Iar eu mi-am retras ameniţarea cu: de acum, nu te mai iau cu mine. I-am spus că mâine vom merge din nou. I-am promis că o voi lua cu mine mereu la magazin pentru că sunt mândră de ea, mai ales că mi-a acordat timp pentru a putea cumpăra jucăriile şi mai ales pentru că e o fată atât de bună şi deşteaptă.

A fost cel mai fain final din lume.

Nu e nimic fantastic în toată chestia asta... Mda.

Dar, îmi doresc din toată inima mea ca de acum înainte, să cuget un pic înainte de a acţionat exclusiv după ce... la prima vista, după mine ea ar trebui să fie aşa cum nu este, nu va fi şi nu are de ce să fie.